Ramai la curent!

Cotidian

Codin Maticiuc și Fundația Metropolis se retrag pentru a doua oară de la Oncologia Spitalului Județean Brașov. Peste 560.000 de euro, din donații, rămân disponibili pentru un nou proiect medical local

Publicat

in

Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov nu va mai fi reabilitată din donații, printr-un proiect al Fundației Metropolis, aceasta fiind a doua retragere a ONG-ului de la investiția anunțată pentru Corpul B al Pavilionului Mârzescu.

Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis. Acesta a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg Spitalul Clinic Județean de Urgență – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.

Ce lucrări voia să facă Fundația Metropolis la Oncologie

La Staționarul Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.

Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.

„Am strâns peste 500.000 de euro și eram convinși că vom reuși să adunăm și diferența. Apoi am aflat din presă că acest corp va fi reabilitat cu 12 milioane de euro. Este un lucru care mă bucură foarte tare. Îmi place când statul face mai mult decât noi, ONG-urile. În astfel de lupte cu statul vreau să fiu înfrânt întotdeauna”, a declarat Codin Maticiuc.

Banii rămân în Brașov: se caută un nou proiect

În urma retragerii, suma de 564.907 euro, provenită exclusiv din donații, rămâne disponibilă pentru un nou proiect medical în Brașov. Președintele Fundației Metropolis a precizat că nu ia în calcul mutarea fondurilor în alte orașe, deși ar fi o variantă mai simplă din punct de vedere logistic.

„Nu vreau ca banii să plece din Brașov. Oamenii au donat pentru oncologie. Vreau să discut cu donatorii și cu managerii spitalelor din Brașov, pentru a găsi cel mai potrivit proiect. Sunt peste 500.000 de euro și sunt convins că vom găsi ceva relevant”, a declarat Maticiuc, precizând că decizia finală va fi luată în aproximativ două luni.

El a mai menționat că va fi ales un spital performant, cu o echipă medicală consolidată, capabilă să susțină un proiect de impact.

Managerul Spitalului Județean: „Pacienții oncologici nu au condițiile pe care le merită”

La fața locului a fost prezent și managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, care a recunoscut că, în prezent, pacienții oncologici nu beneficiază de condiții adecvate.

Acesta a lansat o invitație către conducerea Fundației Metropolis pentru reluarea dialogului:

„Spitalul Județean nu se retrage din acest parteneriat. Cred că este necesar să reluăm discuțiile suspendate și să ajungem la o decizie corectă, în urma unei analize comune”, a declarat managerul SCJU Brașov.

Reprezentantul fundației a subliniat, însă, că prioritară va fi consultarea donatorilor, înainte de orice decizie finală.

Investiția Consiliului Județean Brașov

Reamintim că, în ședința din 29 ianuarie, plenul Consiliului Județean Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Corpului B al Pavilionului Mârzescu. Valoarea totală a investiției este de 60.172.218 lei (cu TVA), iar durata de implementare este de 24 de luni, proiectul incluzând:

  • consolidarea clădirii,
  • refacerea completă a spațiilor interioare,
  • modernizarea instalațiilor,
  • montarea de generatoare electrice,
  • amenajarea unei parcări.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Cotidian

Atenție, șoferi! Drumurile din zona montană a Brașovului, afectate de ninsoare și polei

Publicat

in

Condițiile de iarnă s-au reinstalat pe drumurile naționale din centrul țării, iar șoferii care circulă prin județul Brașov, mai ales spre zonele montane, sunt avertizați să circule cu prudență. Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP Brașov), în ultimele ore, utilajele de deszăpezire au intervenit pe drumurile naționale din Brașov, Covasna, Harghita și Sibiu, unde au fost împrăștiate peste 50 de tone de materiale antiderapante.

Cele mai afectate rămân sectoarele aflate la altitudini de peste 1.000 de metri, acolo unde ninsoarea, temperaturile scăzute și umezeala de pe carosabil pot crea rapid condiții dificile de trafic.

Drumurile din zona montană, sub supraveghere

În județul Brașov, problemele pot apărea în special pe traseele care duc spre sau traversează zonele montane, unde schimbările de temperatură și precipitațiile pot favoriza apariția poleiului sau a unui carosabil periculos, mai ales în timpul nopții și în primele ore ale dimineții, spun reprezentanții DRDP Brașov.

Intervențiile utilajelor au avut ca scop menținerea drumurilor practicabile în contextul avertizărilor meteo aflate în vigoare.

Avertisment pentru cei care pleacă la drum

Drumarii le recomandă șoferilor să circule cu viteză adaptată condițiilor de trafic, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule și să manifeste prudență sporită în zonele aflate sub incidența codurilor meteorologice valabile până mâine.

În cazul deplasărilor spre munte, șoferii sunt sfătuiți, ca de obicei, să se asigure că mașinile sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să evite manevrele bruște în zonele unde carosabilul poate deveni alunecos.

Vremea poate complica rapid traficul

Chiar dacă în zonele joase din județ condițiile de circulație pot părea normale, în zonele de altitudine situația se poate schimba de la o oră la alta. Ninsoarea, lapovița și temperaturile apropiate de pragul de îngheț pot transforma rapid drumurile într-un risc pentru șoferii nepregătiți. Astfel, autoritățile le recomandă conducătorilor auto să urmărească avertizările meteo și să plece la drum doar după ce verifică starea traseului, mai ales dacă au în plan deplasări spre zonele montane din județul Brașov.

Citește mai departe

Trending