Cotidian
Primăria Brașov a mai anunțat o dezbatere online pe repede-înainte. Astăzi, despre Gorița și drumurile forestiere care ar trebui să îl înlocuiască
A devenit o obișnuință Primăria Brașov să anunțe dezbateri publice online pe ultima sută de metri. Așa s-a întâmplat când s-a discutat de proiectul pasajului hobanat de la Gară, așa se întâmplă și acum, când se dezbate proiectul european în care, inițial, era inclusă amenajarea drumului forestier Gorița. Practic, pentru acest ultim proiect, anunțul a fost făcut de marți, 21 septembrie de Primărie, în condițiile în care dezbaterea începe miercuri, 22 septembrie, la ora 17.00.
Ce se va dezbate
După ce municipalitatea brașoveană a decis să renunțe la construirea drumului forestier Gorița, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a solicitat Primăriei Brașov să propună amenajarea unui alt drum forestier. Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt a trimis în prima parte a anului mai multe propuneri de realizate a noi drumuri, toate fiind incluse în amenajamentul silvic (document aprobat de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov). Aceste propuneri trebuie analizate de Primăria Brașov, iar cele selectate urmează să fie depuse la AFIR, pentru a fi incluse în dosarul de finanțare. Î
„După discuțiile de miercuri se va putea discuta cu specialiști dacă, care și câte din aceste drumuri noi vor putea fi înaintate la AFIR, pentru a ajunge la valoarea stabilită pentru Gorița”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Brașovul riscă să piardă peste 6 milioane de lei
Dacă Primăria renunță amenajarea unor noi drumuri, pierde finanțarea europeană de 6.670.115 lei. Ba mai mult, municipalitatea brașoveană va fi pusă în situația de a restitui banii folosiți pentru realizarea documentațiilor tehnice, respectiv 163.982 lei, bani în casați în anul 2019 de firma Civilcad Design, unde, şef de proiect a fost inginer Nicoleta Emilia Mărţoiu, la momentul respectiv vicepreşedinte USR Cristian.
Care sunt alternativele la Drumul Gorița
- Prelungire Susai, U.P. III Postăvarul, lungime 4,1 km, suprafață deservită 140,8 km;
- Drum legătură Timişul Sec Mare-Timişul Sec Mic, U.P. III Postăvarul, lungime 1,4 km, suprafață deservită 142,7 km;
- Răcadău- Noua, U.P. IV Brașov, lungime 2,6 km, suprafață deservită 184,0 ha;
- Pârâul Cheii, U.P. V Râul Mic, lungime 2,8 km, suprafață deservită 332,6ha Masivul Postăvarul, spre Râșnov). Acest drum ar putea deservi noile pârtii de schi pe care municipalitatea brașoveană are în plan să le amenajeze;
- Carierei-Warthe -U.P. IV Braşov, lungime 1,6 km, suprafaţă deservită 63, I ha (acest drum ocolește aria protejată „Stejăriș”);
- Legătura Troainer-Crucur, U.P. IV Braşov, lungime 0,7 km, suprafaţă deservită 118,8 ha.
Cotidian
Linia de transport elevi TE16 va circula de luni în municipiul Brasov
Începând de luni, 02 martie 2026, în Municipiul Brașov va deveni operațională linia de transport elevi TE16, destinată asigurării transportului elevilor către unitățile de învățământ.
Linia TE16 deservește elevii Școlii Gimnaziale Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, mai exact pe cei care își desfășoară activitatea în corpul B al unității de învățământ, situat pe strada Aurel Vlaicu. Noua rută vine în sprijinul elevilor și al familiilor acestora, oferind o soluție sigură, eficientă și adaptată programului școlar, contribuind totodată la reducerea aglomerației din mijloacele de transport public în intervalele de vârf.
Traseu TE16:
Livada Poștei – Bulevardul Eroilor – Strada 13 Decembrie – Bulevardul Gării – Strada Aurel Vlaicu (Corp școală)
Stații și ore de plecare:
- Livada Poștei – 07:30
- Dramatic – 07:33
- Castanilor – 07:36
- Onix – 07:39
- Universitate – 07:41
- Plevnei (Str. Aurel Vlaicu, Sc. 6 – Corpul B)
Cotidian
Un singur paznic pentru un drum cu probleme din Săcele. Acesta trebuie să prevină inclusiv furtul de lemne
Regia Publică Locală a Pădurilor din Săcele a găsit o soluție pentru a preveni furtul de lemne și depozitarea ilegală de deșeuri de pe un drum forestier alflat în vecinătatea cartierului Gărcini. Mai exact, gestionarul fondului forestier al municipiului Săcele va contracta o firmă de pază, care va încasa pentru serviciile prestate, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, suma de 260.000 de lei, fără TVA.
Pentru această sumă, firma care se va încumeta să semneze contractul, va trebui să asigure un post fix de pază la bariera de la intrarea pe drumul „Valea Gârcin”. Serviciul va fi asigurat 24 de ore din 24 de ore, iar la barieră va sta un singur agent de pază. Acesta va trebui să se asigure că infrastructura nu este distrusă (barieră, sistem de monitorizare, mobilier). De asemenea, el trebuie să anunțe către Poliția Națională și Poliția Locală Săcele orice transport suspect.
Tot agentul de pază trebuie să înregistreze, într-un registru special, vehiculele care intră și ies.
Drumul forestier amintit este unul cu probleme, având în vedere că unii dintre locuitorii cartierului Gârcini mers în pădure pentru a se alimenta cu lemne, fără a ține cont de faptul că trebuie respectate prevederile legale.
De asemenea, drumul respectiv este folosit și pentru transportul deșeurilor care sunt apoi aruncate ilegal în fondul forestier. În aceste condiții, un singur agent de pază, care să le țină pipt unor persoane care oricând pot deveni agresive, poate fi o mișcare riscantă a firmei de pază.
Cotidian
Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi
Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.
Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.
Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate
Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Cotidiano săptămână agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidiano săptămână agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



