Foto&Video
GALERIE FOTO. Raiul bicicliștilor: 229 de kilometri de trasee pentru biciclete printre Colinele Transilvaniei

Iubitorii de drumeții cu bicicleta au acum posibilitatea de a se primba printre Colinele Transilvaniei. Aici au fost amenajate 32 de trasee cu o lungime totală de 229 de kilometri, care trec prin 26 de sate cu biserici fortificate și prin cetatea medievală Sighisoara, leagă patru monumente UNESCO respectiv Sighișoara, Viscri, Saschiz și Breite, și traversează arii naturale protejate de importanță europeană și națională.
Cel mai lung traseu are o lungime de 29,2 kilometri și face legătura între satul Viscri și Dealul Ciorilor, iar cel mai scurt are lungimea de 1,6 kilometri și face legătura între Sighișoara și Platoul cu stejari Breite. Marcajele sunt cruce roșie, cruce albastră, dungă roșie și dungă albastră.
[scrollGallery id=207]
Turiștii vor avea ocazia să observe aceste practici agricole tradiționale care întrețin de sute de ani pajiști cu cea mai diversă floră din Europa, să se bucure de priveliști deluroase și pline de felurite elemente naturale și semi-naturale – fânețe, pășuni cu arbori seculari, păduri, lacuri – să vadă flori de câmp și fluturi, păsări răpitoare și stâne tradiționale (atenție la cățeii de stână!), să savureze produsele locale tradiționale, să descopere frumusețea și istoria satelor cu moștenire săsească.

De asemenea, ei pot degusta preparatele tradiționale la brunch-uri, care se va organiza lunar în alte sate, sau pot vizita mici ateliere meșteșugărești.

De exemplu, la Mălâncrav, poate fi vizitată o doamnă care, încă, mai țese la război.

Tot în această localitate, vor fi amenajate ateliere în care se vor confecționa obiecte din lemn, lut sau nuiele împletite. În acest sat există și o livadă de meri unde au fost plantate soiurile tradiționale din zonă.
Cele patru monumente UNESCO:
Viscri
Localitate atestată documentar în 1400. Biserica evanghelică este o sală gotică construită în secolul XIV înglobând vestigii din secolele XII-XIII. La începutul secolului XVI a fost fortificată cu un etaj de apărare şi o incintă de zid cu turnuri şi bastioane, amplificată în secolul XVII şi dublată în secolul XVIII.
Sighisoara – Centrul istoric al oraşului Sighişoara
[scrollGallery id=208]
Cel mai frumos şi complet ansamblu urban medieval din România. Cetate de secole XIV-XVII, străzi înguste, case masive din cărămidă, centura de ziduri si turnuri de apărare. Monumente importante sunt Biserica mânăstirii (secolele XIII-XV), Biserica din Deal (secolele XIV-XVI); casa în care a locuit Vlad Dracul şi s-a născut Vlad Ţepeş (Legenda spune că este locul de naştere al lui Vlad Ţepeş -Draculea). Orașul a fost fondat de meşteşugari şi comercianţi germani, organizaţi în bresle încă de la începuturile oraşului (ultimul sfert al sec. XIII). În 1367 devine oraş recunoscut sub numele de Civitas de Segusvar. În secolele XVI-XVII Sighisoara ajunge să numere 15 bresle şi 20 de manufacturi care au şi construit sistemul de fortificaţii al oraşului. La poalele dealului Cetăţii, Oraşul de Jos se desfăşoară pe ambele maluri ale Târnavei şi pe văile formate de dealurile din jur. Cele două părţi alcătuiesc o unitate şi s-au dezvoltat concomitent, având funcţii complementare. Ansamblul urban din Lista Patrimoniului Mondial cuprinde circa 400 de imobile, din care 159 de clădiri monument istoric: 126 de monumente istorice din grupa valorică A: 79 în Cetate şi 47 în Oraşul de Jos 33 de monumente istorice din grupa valorică B: 4 în Cetate şi 29 în Oraşul de Jos.
Saschiz
Localitate atestată documentar în 1309. Biserica evanghelică de aici este o sală în stil gotic târziu (1493-1525), prevăzută cu un etaj de apărare sprijinit pe arce şi contraforturi. Această soluţie de fortificare reprezintă prototipul bisericilor-reduit din Transilvania.
Platoul Breite
Rezervaţia Naturală „Stejarii seculari de la Breite” este un habitat de pajişte cu stejari şi goruni multiseculari. Breite este printre cele mai extinse habitate de acest gen din Europa şi cel mai mare din centrul şi estul Europei. Unicitatea Platoului Breite este dată de prezenţa numărului mare de stejari multiseculari, monumente ale naturii ce au stat la baza conferirii statutului protectiv ariei. Arborii de pe Platoul Breite au dimensiuni şi vârste respectabile: cei cu circumferinţa între 400-500 cm sunt cei mai frecvenţi, bine reprezentaţi fiind şi aceia cu circumferinţa între 500-600 cm. Peste 450 arbori pot fi consideraţi ca fiind multiseculari pe baza caracterelor biometrice, iar valoarea lor conservativă creşte cu mult dacă se ia în considerare faptul că mulţi încă fructifică. Vârsta celor mai batrâni arbori este în jur de 800 de ani (apropiată de aceea a cetăţii Sighişoara!), dar majoritatea au vârsta estimată între 350-450 de ani. Înălţimea arborilor variază între 16 si 35 m, mulţi ridicându-se la 20-30 m. Din păcate, „starea de sănătate” a arborilor nu este foarte bună. Vârsta înaintată face ca aceştia să fie sensibili la schimbările provocate de om în calitatea habitatului (modificarea regimului hidrologic al platoului prin săparea unor şanţuri de drenaj) şi a vandalizărilor (arderea şi tăierea lor).
Principalele arii protejate naturale prin care trec traseele
Podișul Hârtibaciului este sit desemnat în anul 2007 pentru specii protejate de păsări (SPA – Arie de Importanță Specială Avifaunistică). Aici cuibărește cea mai însemnată populaţie de acvilă ţipătoare mică și de viespar din România. Efectivele de huhurez mare, caprimulg, ciocănitoare de stejar, ciocârlie de pădure și sfrâncioc roșiatic sunt și ele cele mai mari comparativ cu celelalte situri din ţară, iar populaţia de cristel de câmp este semnificativă pe plan global. Este de asemenea printre primele zece situri din ţară pentru ghionoaia sură.
[scrollGallery id=209]
Sighișoara-Târnava Mare este un sit SCI (Sit de Importanță Comunitară) desemnat în 2008 pentru habitatele de pajiște, lacuri, tufărișuri, zăvoaie, păduri de diferite tipuri (toate – habitate de interes european) și pentru numeroase specii protejate de floră și faună dependente de ele. Aria e de importanţă internaţională datorită pajiștilor de mare întindere, probabil ultimele din Europa, care sunt perfect funcţionale din punct de vedere ecologic. Managementul tradiţional al terenurilor a stabilit un echilibru între activităţile umane și natură, rămas aproape neschimbat din Evul Mediu.
Ce se mai poate vizita
- Mai puțin cunoscute, dar la fel de spectaculoase sunt Castelul de la Mălâncrav sau bazilica romanică de lângă acesta, unde s-a păstrat cea mai mare frescă din Transilvania, care nu a fost distrusă în timpul Reformei, precum și un altar gotic extrem de vechi.
[scrollGallery id=210]
- Turnul de la Daia, cu o înălțime de 63 metri. Acesta necesită reparații capitale, însă în el pot urca grupuri mici de oameni. În 1904 comunitatea săsească a cumpărat un ceas din Germania pe care l-a montat în turn. Vis-à-vis de turn este și biserica evanghelică construită în sec. al XV-lea. Este de tip sală şi aparţine stilistic goticului târziu central-european.Din păcate, aceasta este într-o stare precară, fersetrele sunt sparte, iar zidurile sunt fisurate. Și la acest obiectiv necesită reparații în regim de urgență.
[scrollGallery id=211]
- La câțiva kilometri distanță de localitatea Daia, este și satul Vulcan, unde poate fi vizitată o biserică fortificată atestată documentar în anul 1521.

Rețeaua de trasee pentru biciclete a fost amenajată de Asociația Mioritics în perioada septembrie 2013 – februarie 2015, în cadrul proiectului coordonat de WWF „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt”.
Proiectul „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt” este implementat în perioada martie 2011 – mai 2015 de către WWF-România, în parteneriat cu Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu și Ecotur Sibiu; acesta este cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional de Mediu și are o valoare de 12.652.463 lei.
Pentru a completa rezultatele obținute în proiectul sus-menționat, WWF-România implementează în regiune și proiectul „Natura 2000 și Dezvoltarea Rurală în România”, finanțat prin Programul de Cooperare Româno-Elvețian. Scopul acestuia este protejarea peisajului natural și cultural autentic prin susținerea comunităților locale, înlesnirea și promovarea activităților omului în armonie cu natura (îndeletniciri tradiționale ce valorifică responsabil resursele zonei).
Prin acțiunile derulate în parteneriat cu organizații locale se dorește creșterea vizibilității inițiativelor pozitive din Podișul Hartibaciului și conectarea lor. Localnicii sunt susținuți să își pună în valoare spiritul antreprenorial, să se implice activ în implementarea Planului de Management al sitului Natura 2000 și în timp să devină vectori de promovare a celei de-a doua cea mai mare arie protejată din România.
Cotidian
FOTO – VIDEO De la pian și vioară, direct pe podiumul driftului românesc: Victor – povestea copilului născut să controleze curbele
La doar 13 ani, Victor impresioneaza prin maturitate, disciplina si performante remarcabile in multiple domenii sportive și nu numai. Cu o baza solida construita in karting de la varsta de 5 ani, Victor si-a dezvoltat o pasiune autentica pentru viteza, disciplina si performanță. Astfel, în weekend-ul trecut, el a urcat din ou pe podium în finala campionatului de drift RoDrift Arena Summer Race Fest din București, după mai multe rezultate remarcabile în ultimele concursuri.


Victor, elev la Liceul de Muzică din Brașov unde studiază vioară și pian și vioară, îmbină arta cu adrenalina: joacă rugby la Clubul Cristian iar, din octombrie 2024, este și pilot licențiat de drift, format la școala campionului Gabi Imre.
La doar primul sezon competițional ca pilot licențiat de drift, Victor a surprins publicul și juriul: locul 4 la debut (Târgu Mureș), locul 2 la Galați, locul 4 la Călărași – într-o etapă caritabilă, locul 5 la Târgu Mureș și din nou locul 2, weekendul trecut, la finala RoDrift Arena Summer Race Fest pe Arena Națională.
Victor face parte dintr-o echipă unică în Europa – șase copii-piloți de vârstă fragedă care concurează la nivel profesionist, dovedind maturitate, fairplay și o pasiune rară chiar și printre sportivii consacrați.




Cu un parcurs ascendent și visul de a reprezenta România la competiții internaționale, Victor caută sponsori
Cu un parcurs ascendent și visul de a reprezenta România la competiții internaționale, Victor caută acum și sponsori care să-i susțină evoluția.
Performanțele lui sunt dublate de o disciplină exemplară. Iar o dovadă a acestui fapt este că, până acum, jnu a abandonat niciun proiect pe care l-a pornit:
- înoată de la 1 an și jumătate;
- schiază de la 4 ani;
- face karting de la 5 ani;
- desenează de la 6;
- cântă la vioară, chitară și pian de la 7;
- joacă rugby de la 11 –
- De anul trecut, cucerește și circuitele de drift.
„După cum se vede în parcursul lui, nimic nu este un moft de moment, ci o pasiune și dedicare reală cu potențial de viitor . Este un copil talentat, versatil și muncitor care îmbină frumos sportul cu arta.
Este deja vizibil și promite și mai mult! Ar fi un atu pentru orice sponsor asocierea cu un brand tânăr, curat și promițător!”, consideră cei care stau în jurul său și îl susțin în tot ceea ce fac.

„Pentru mine, driftul nu e doar un sport – e locul unde simt că trăiesc cu adevărat. Mă urc la volan și uit de tot ce e în jur. Simt că sunt eu, cu visul meu, cu munca mea și cu adrenalina care mă face să fiu mai bun de la o cursă la alta. Am început de jos, cu kartingul, și am învățat ce înseamnă disciplină, răbdare și curaj. Acum, când concurez în drift, fiecare linie trasată pe circuit e o declarație că orice vis devine realitate dacă muncești și crezi în tine. Sunt recunoscător că pot face ceea ce iubesc ,că părinții mei cred în mine și vreau să dau tot ce am mai bun, competiție după competiție”, spune Victor, la rândul.
Victor în acțiune
Cotidian
FOTO – VIDEO Pe urmele credinței: Călătorie prin istoria și legendele Bisericii Sfântului Nicolae din Șcheii Brașovului
Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului este un punct-cheie pentru orice turist care vizitează orașul nostru și este interesat de istoria locurilor. Dar lăcașul de cult pe care îl vedem azi nu a fost dintotdeauna construcția impunătoare de piatră pe care o știm. Ca multe alte biserici creștine din spațiul românesc, povestea ei a început cu o construcție mult mai modestă realizată în mare parte din lemn. Au urmat mai multe etape de dezvoltare, până la ceea admirăm astăzi.
Istoria acestei biserici a fost reconstituită în urma săpăturilor arheologice, dar și a documentelor păstrate în arhivele Muzeului Primei Școli Românești. Iar acum, dacă e să facem o sinteză a istoriei sale, nu putem să nu amintim despre „cele trei biserici din Șchei”, care au fost construite etapizat pe acest amplasament.


Religia și istoria, combinația perfectă pentru o poveste care atrage vizitatorii
O scurtă istorie a acestei biserici reprezentative pentru comunitatea românească din Șcheii Brașovului ne-a fost prezentată de protopopului Brașovului, pr. drd. Dănuţ Benga, înainte de a preda amplasamentul constructorului care va restaura biserica, printr-un proiect cu finanțare europeană.
Protopopul Dănuț Benga este deschis mereu să spună poveștile Bisericii Sf. Nicolae celor care sunt interesați de subiect sau vizitatorilor care vin în grupuri organizate ori doar pentru a participa la slujba de duminică. Preotul este cu atât mai dornic să împărtășească micile istorii ale locului cu cât recunoaște că niciodată nu s-a oprit din a explora istoria mai veche sau mai nouă a acestui lăcaș de cult.
„Eu sunt pasionat și de istorie, iar aici, la Prima Școală Românească avem și multe resurse care pot fi explorate și pot oferi mereu date noi despre acest loc”, spune pr. drd. Dănuţ Benga, protopopul Brașovului.


Primul lăcaș de cult, o bisericuță de lemn de 5 metri lungime și 4 metri lățime
Pe locul unde astăzi vedem Biserica Sfântul Nicolae, istoria păstrează amintirea unei construcții modeste, ridicate, probabil, în jurul anului 1300. Legenda și documentele se întâlnesc aici într-un punct fragil, iar certitudinea arheologică se împletește cu tradiția orală.
„Presupunem că ar fi fost făcută de Radu Negru”, explică Dănuț Benga, evocând nu doar un nume, ci o întreagă epocă fondatoare pentru comunitatea brașoveană.


„Presupunem că ar fi fost fost făcută de Radu Negru, în jurul anului 1300. Se mai păstrează doar câteva pietre, sub pardoseală, descoperite în timpul săpăturilor arheologice din perioada 1965 – 1975. Atunci s-au găsit niște pietre în zona altarului. Apoi, pe la 1400 a fost o altă construcție, tot de lemn. Întâi a fost o bisericuță de 5 metri lungime pe 4 metri lățime. Apoi a venit cea de-a doua, care era de 7 metri lungime și 5 lățime. Logica zidului din 1300 este că biserica era construită direct pe pământ, iar pentru altar a fost construită o fundație destul de sărăcăcioasă, din pietre mari, albe, de calcar”, a precizat Dănuț Benga.
Blocurile mari, albe, de calcar, găsite sub actuala biserică, chiar dacă sunt urme ale unei fundații sărăcăcioase, cum a numit-o prof. drd Dănuț Benga, ele sunt pline de semnificație: vorbesc despre o comunitate românească aflată la începuturile sale, care își ancora credința direct în pământul pe care trăia.
A treia biserică a fost una de piatră, construită în jurul anului 1450, a continuat protopopul Brașovului:
„Cea de-a treia se pare că a fost de piatră, care avea și un paraclis, pentru că s-au găsit urmele acestuia. Numai așa mi-am putut explica de ce Neagoe Basarab continuă biserica de zid (de piatră, n.n). De ce presupun că este de piatră? Pentru că unde este altarul și naosul s-a găsit un zid. Altfel nu se explică să faci un zid între altar și naos, dacă nu era zidit din piatră iconostasul”, povestește Dănuț Benga, despre lucrurile pe care le-a aflat explorând documentele istorice.

Lucrare preluată de fratele vitreg al lui Mihai Viteazul
Dacă prima etapă a ridicării actualei Biserici Sf. Nicolae este legată de alte trei biserici îngropate în pământ, martore ale începuturilor, între anii 1518 și 1521, vine o a doua etapă de construcție. Voievodul Neagoe Basarab este cel care începe o lucrare ambițioasă. Moartea îl oprește însă înainte de a o vedea încheiată.
„O primă etapă este reprezentată de aceste trei biserici, în pământ, după care vine Neagoe Basarab în 1518 – 1521. Din păcate, el moare și nu termină lucrarea. Chiar și fratele vitreg al lui Mihai Viteazul, Petru Cercel, scrie că era altarul neterminat și că el continuă lucrarea începută de Neagoe Basarab, în 1583 – 1585. După care, în 1592 – 1595 vine Aron Vodă, care construiește turnul și un paraclis. Eu bănuiesc că nu poate fi un alt paraclis, decât cel din turnul bisericii. Nu am mai găsit altceva, pentru că și pictura este mai veche”, a adăugat preotul brașovean.
Lucrările la lăcașul de cult din Șchei au continuat de-a lungul secolelor. De altfel, părintele Dănuț Benga povestește că în jurul anului 1760, biserica a fost pictată în interior și exterior.


„Această comunitate este destul de săracă”. Și atunci… cum a apărut biserica de azi?
Hrisovul lui Aron Vodă se păstrează în muzeu. Este hrisovul în care spune că a dat danie de 12.000 de aspri, plus 300 de aspri celor care se duceau să ia banii de la Iași și să-i aducă aici, pentru biserică.
„Numai așa s-a putut construi această biserică, pentru că această comunitate este destul de săracă”, a spus Benga.
Și tehnica de construire a evoluat. Astfel, la prima biserică de piatră, liantul era realizat din lut, apoi a fost folosit varul și nisipul.
Acestea sunt doar câteva detalii ale bisericii românești din Brașov, pentru că, spune preotul Dănuț Benga, fiecare document, fiecare analiză a săpăturilor arheologice și a documentelor relevă noi detalii care completează istoria acestei acestui loc emblematic pentru Brașov și pentru cultura națională.
De altfel, istoria Bisericii Sfântul Nicolae nu reprezintă doar o succesiune de date și domnii, ci un fir de poveste care trece din mână în mână, asemenea unei moșteniri sacre. O poveste pe care vizitatorii vin și vor să o afle, într-o manieră care combină istoria și credința. Astfel, în acest context, edificiul de prezintă și poate fi recunoscut oricând ca un „comunicator tăcut” al valorilor primei comunități românești din Brașov și a evoluției sale peste generații.
Iar protopopul Dănuț Benga le-o prezintă ca atare tuturor celor dispuși să îi afle povestea.
Foto&Video
FOTO/VIDEO. Junii Tineri au făcut spectacol în Piața Unirii. Obiceiul „Aruncatului în țol” a atras numeroși brașoveni și turiști
Aproximativ 100 de brașoveni au asistat vineri, în Piața Prundului, la „Aruncatul în țol”, unul dintre vechile obiceiuri ale Junilor Tineri din Brașov din Săptămâna Luminată.
Conform tradiției, după ora 17.00, junii au cântat Troparul Învierii la Crucea Căpitanului Ilie Birt. Apoi au mers în fața Bisericii Sfântul Nicolae, unde unde s-au prins în Hora Junilor.
Fiecare dintre juni a aruncat buzduganul de câte trei ori, așa cum spune tradiția.


După ei, au urmat „civilii”, inclusiv oficiali locali: actualul primar – Allen Coliban, fostul primar – George Scripcaru și președintele Organizației Municipale PSD Brașov, Lucian Patrașcu.






La final a fost adus ţolul (cerga) în care, rând pe rând, toţi Junii Tineri au fost aruncați de câte trei ori spre cer.



Unii dintre ei au respectat și regula nescrisă a obiceiului, bătând din palme în timp ce erau în aer.

-
Cotidian19 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian20 de ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov17 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație17 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
