Educație
Sala de sport de la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov, la mâna Consiliului Local. Se discută 3 scenarii
Consiliul Local Brașov se va întruni în 15 februarie, într-o ședință extraordinară pentru a dezbate și pentru a decide viitorul sălii de sport din curtea Școlii Gimnaziale nr. 2.
Trei variante pentru sala de sport de la Școala gimnazială nr. 2 din Brașov
Consilierii vor avea de ales între trei scenarii, unul care presupune ca sala să fie destinată exclusiv orelor de sport, unul care prevede o sală doar pentru pregătirea gimnaștilor, iar un al treilea de „compromis” – o sală în care să se desfășoare și antrenamente, dar și ore de sport.
Ședința va avea loc în Sala Patria, semn că la discuții sunt așteptați numeroși părinți, atât ai elevilor de la școală, cât și ai gimnaștilor. Este de așteptat ca fiecare dintre cele două tabere să încerce să-i convingă pe consilieri să voteze scenariul cel mai favorabil.
În această ecuație, Primăria Brașov va fi „arbitru” și îi va lăsa pe consilieri să decidă. De altfel, potrivit unor surse, prin proiectul de hotărâre nu este recomandat niciun scenariu. Altfel spus, inițiatorul, respectiv primarul Brașovului, Allen Coliban, aplică, la propriu, sintagma „decizia este a Consiliului Local Brașov”.
Allen Coliban a semnat contractul pentru sală de gimnastică, dar acum pune decizia doar în mâna Consiliului Local
Și asta după ce, în anul 2021 tot primarul Allen Coliban a semnat (este de presupus că în cunoștință de cauză), contractul pentru construcția noii săli – una proiectată pentru competiții și antrenamente de gimnastică.
Ba mai mult, încă din prima parte a anului trecut părinții elevilor au început să reclame faptul că sala de sport nu va fi a elevilor, însă Primăria a optat să meargă mai departe cu proiectul. Și asta, fără a oferi un răspuns clar părinților, despre destinația sălii.
Primarul Allen Coliban a avut o poziție publică pe acest aubiect abia în luna noiembrie 2022. El a anunțat atunci că va fi făcută o expertiză tehnică, prin care să se analizeze dacă este posibil ca sala să fie adaptată pentru orele de sport ale elevilor și cu ce costuri.

Consiliul Local Braşov va avea la dispoziţie, miercuri, în şedinţa extraordinară care se va ţine la Sala Patria, trei scenarii puse la dispoziţie de primarul Allen Coliban, pentru destinaţia viitoare a sălii. După ce vor asculta argumente pro şi contra din partea celor direct interesaţi, aleşii locali vor trebui să ia o decizie despre modul în care va fi utilizată sala şi cine va beneficia de ea în viitorul apropiat.
Descrierea scenariilor pentru sala de sport de la Școala gimnaziala nr. 2 Brașov
Scenariul 1: Sala pentru elevi
- Valoare totală: 3,205 milioane lei, din care pentru modificat sala nouă – 1,664 milioane lei și renovat sala veche – 1,541 milioane lei;
- Perioadă de implementare: 4 luni;
Proiectul presupune adaptarea sălii noi astfel încât să poată fi folosită doar de elevi, pentru orele de sport. În acest scenariu, sala veche ar urma să fie reabilitată, pentru a putea fi folosită, în continuare, pentru antrenamentele gimnaștilor.
Acesta este scenariul dorit de mulți dintre părinții elevilor, dar este contestat de părinții gimnaștilor.
Scenariul 2: sală pentru elevi și gimnaști
- Valoare totală: 27,801 milioane lei, din care modificat sală nouă – 2,747 milioane lei, refăcut sală gimnastică – 664.282 lei, construire sală nouă (prin CNI) – 12,818 milioane lei, amenajare cantină – 12,235 milioane lei
- Perioadă de implementare: 24 luni;
Acest scenariu presupune ca sala nouă să fie adaptată, temporar, atât pentru orele de sport, cât și pentru antrenamentele gimnaștilor.
În paralel, Primăria ar urma să încerce să obțină construirea unei noi săli de sport în curtea școlii, printr-un program al Companiei Naționale de Investiții.
Scenariul 3: sală pentru gimnaști
- Valoare totală: 1,172 milioane lei, din care terminat sală nouă – 2,119 milioane lei, renovat sală veche – 1,053 milioane lei;
- Perioada de implementare: 4 luni;
Acest scenariu presupune finalizarea sălii noi conform proiectului, astfel încât să poată fi folosită exclusiv pentru gimnastică. Pentru orele de sport ar urma să se reabiliteze sala veche, unde s-au desfășurat antrenamentele gimnaștilor;
Este scenariul dorit de părinții gimnaștilor, dar contestat de cei ai elevilor.
Educație
„LET’S TALK ABOUT WEIGHT – Greutatea de a slăbi”. Eveniment educațional cu focus pe medicina bazată pe dovezi
Brașovul găzduiește pe 4 martie 2026, la Hotel Kronwell, un eveniment care promite să schimbe modul în care este înțeleasă lupta cu kilogramele în plus și sănătatea metabolică. Evenimentul va fi o conversație onestă care aduce în prim-plan experiența umană autentică și vorbește despre greutatea care nu apasă doar pe corp, ci și pe emoții și sănătate, spun organizatorii.
„LET’S TALK ABOUT WEIGHT – Greutatea de a slăbi” aduce în același spațiu medici, nutriționiști, psihologi și invitați speciali care vorbesc deschis despre cauzele reale ale creșterii în greutate și despre soluțiile validate științific ce pot produce schimbări durabile.
Evenimentul este conceput ca un demers educațional amplu, care își propune să explice mecanismele biologice, hormonale și emoționale complexe din spatele obezității.
Participanții vor avea acces la informații relevante despre rolul hormonilor, insulinorezistență, mecanismele cerebrale ale foamei și sațietății, impactul stresului, al stigmei și rușinii sociale, dar și despre terapiile moderne.
„În spatele kilogramelor în plus se află mecanisme biologice complexe, iar fenomenul nu trebuie tratat ca un eșec personal al celor care au luat mult în greutate. Prin acest eveniment vrem să explicăm în termeni simpli și pe bază de exemple personale și dovezi științifice, ce se întâmplă în corpul persoanelor supraponderale”, spune Dr. Alina Spinean – medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, și organizator al evenimentului.
Programul reunește o echipă amplă de specialiști, printre care dr. Ruxandra Dragomir, dr. Teodora Boariu și dr. Penzes Levente, specialiști în diabet, endocrinologie și cardiologie, alături de nutriționistul și dieteticianul Iulia Bortoș și de psihologii Inas Mohammad și Andreea Voicu.
Un moment central al evenimentului îl reprezintă prezența artistei Monica Anghel, care va împărtăși propria experiență de transformare și va aduce o perspectivă profund umană asupra procesului de schimbare.
„Schimbarea nu începe când te urci pe cântar, ci atunci când conștientizezi că există o problemă și că o poți depăși cu ajutorul unui specialist alături de care rămâi în contact. Nu spun că este simplu, spun doar că nu este imposibil,” declară solista Monica Anghel.
Ileana Badiu, fondatoarea SuperAge, va modera discuțiile și va conecta intervențiile specialiștilor cu experiențele reale ale publicului.
„Pentru mine, această întâlnire va fi un dialog deschis despre greutate și sănătate, despre sinceritate și despre curajul de a privi dincolo de aparențe. Rolul meu este să creez un spațiu în care oamenii să se simtă în siguranță să asculte, să întrebe și să se regăsească,” subliniază Ileana Badiu, fondatoarea SuperAge, co-organizatoare a evenimentului.
Ana Bîtu va prezenta propria transformare personală ghidată medical, exemplu al modului în care deciziile informate pot rescrie traseul sănătății unei persoane.
„Greutatea nu este doar o cifră, ci o experiență de viață care implică emoții, identitate și relația cu propriul corp. Evenimentul se adresează persoanelor supraponderale sau cu obezitate, celor care se confruntă cu diabet sau prediabet, femeilor aflate în perimenopauză sau menopauză, dar și tuturor celor care simt că au nevoie de răspunsuri reale într-un domeniu plin de mituri și promisiuni rapide”, spune Ana Bîtu, co-organizatoare a evenimentului.
Participanții vor pleca de la eveniment cu claritate, informații utile și sentimentul că nu sunt singuri în această experiență. Accesul la „LET’S TALK ABOUT WEIGHT – Greutatea de a slăbi” este gratuit, însă locurile sunt limitate, ceea ce va transforma întâlnirea într-o experiență aproape personală.
Informațiile despre eveniment și programul complet sunt disponibile aici:
t-sml.mtrbio.com/public/smartlink/metamed și pe pagina oficială LET’S TALK ABOUT WEIGHT – ADEVARUL DESPRE SLABIT.
Evenimentul „LET’S TALK ABOUT WEIGHT – Greutatea de a slăbi” este organizat de Centru de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice MetaMed și de proiectul Super Age condus de Ileana Badiu și Ana Bîtu. De organizarea tehnică se ocupă comunitatea TakeIT, iar de comunicarea evenimentului – Atelierul de reputație SAV SMART START. S-au alăturat evenimentului specialiști și profesioniști din domeniul medical și parteneri din industria sănătății și prevenției, care contribuie la promovarea medicinei bazate pe dovezi și la accesul publicului la informații corecte despre obezitate și tratamentul acesteia.
Cotidian
Linia de transport elevi TE16 va circula de luni în municipiul Brasov
Începând de luni, 02 martie 2026, în Municipiul Brașov va deveni operațională linia de transport elevi TE16, destinată asigurării transportului elevilor către unitățile de învățământ.
Linia TE16 deservește elevii Școlii Gimnaziale Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, mai exact pe cei care își desfășoară activitatea în corpul B al unității de învățământ, situat pe strada Aurel Vlaicu. Noua rută vine în sprijinul elevilor și al familiilor acestora, oferind o soluție sigură, eficientă și adaptată programului școlar, contribuind totodată la reducerea aglomerației din mijloacele de transport public în intervalele de vârf.
Traseu TE16:
Livada Poștei – Bulevardul Eroilor – Strada 13 Decembrie – Bulevardul Gării – Strada Aurel Vlaicu (Corp școală)
Stații și ore de plecare:
- Livada Poștei – 07:30
- Dramatic – 07:33
- Castanilor – 07:36
- Onix – 07:39
- Universitate – 07:41
- Plevnei (Str. Aurel Vlaicu, Sc. 6 – Corpul B)
Educație
Unul dintre corpurile Colegiului „Andrei Șaguna”, extins cu un etaj
Costurile pentru reabilitarea Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov cresc semnificativ, înainte ca lucrările propriu-zise să înceapă. Dacă în 2024 investiția era estimată la 50.430.668 lei (TVA inclus), în ședința de plen a Consiliului Local din 27 februarie aleșii vor avea pe masă o nouă valoare: 72.991.870 lei, cu TVA de 21% inclus, pe care să o supună aprobării.
Creșterea TVA a afectat costul final
Proiectul de eficientizare energetică și modernizare, discutat de mai mulți ani, se află încă în faza de actualizare a indicatorilor tehnico-economici. Prima estimare a fost aprobată anul trecut, însă recalcularea costurilor – în contextul modificărilor de prețuri și al cotei de TVA – a dus la o majorare consistentă a bugetului. Termenul de execuție a rămas, însă, neschimbat: 15 luni.
Corpul monument istoric, intervenții de mai mică amploare
Documentația arată că intervențiile vor fi diferențiate în funcție de specificul clădirilor. Corpul A, construit între 1851 și 1856 și extins ulterior, în 1872 și 1938, are statut de monument istoric, astfel că lucrările vor viza reparații și reabilitări care să respecte caracteristicile arhitecturale originale, fără modificări structurale majore.
Corpul nou va fi supraetajat
În schimb, Corpul B, edificat în anul 2000, va intra într-un proces mai amplu de modernizare. Sunt prevăzute reparații la tencuielile exterioare, lucrări de izolare termică, înlocuirea tâmplăriei PVC cu tâmplărie metalică eficientă energetic, cu geam termoizolant, dar și o intervenție importantă: supraetajarea clădirii cu un nivel complet.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Cotidiano săptămână agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidiano săptămână agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



