Connect with us

Investitii

Strada Sforii din Brașov, închisă de Primăria Brașov. Tencuiala caselor de pe această stradă a început să cadă

Published

on

Unul dintre obiectivele turistice emblematice ale Brașovului, strada Sforii, nu va mai putea fi vizitat pentru o perioadă. Decizia de închidere a străzii a fost luată de Primăria Brașov, după ce specialiștii au constatat că de pe mai multe imobile care mărginesc strada a început să cadă tencuiala.

„Pereții clădirilor care delimitează Strada Sforii se află într-o stare avansată de degradare, accentuată de fenomenele meteo din ultima perioadă, iar tencuiala care se desprinde de pe ziduri reprezintă un pericol real pentru vizitatori și locuitori. În urma constatărilor făcute de Serviciul pentru Situații de Urgență și Poliția Locală, am dispus închiderea de urgență a străzii, în ambele capete, cu elemente care să blocheze complet accesul, nu doar cu semnalizări pe care puțini le respectă”, declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Acesta a precizat că în perioada următoare, arhitectul-șef al Brașovului, specialiștii de la Fundația Monumentelor Istorice și Direcția Județeană de Cultură. Aceștia vor asigura consultanța de specialitate și vor stabili soluțiile tehnice și arhitecturale necesare reabilitării zonei.

Porți la capete și sistem de monitorizare video

„În paralel, vom elabora un proiect tehnic complet, care va detalia lucrările necesare pentru refacerea și consolidarea zonei, inclusiv montarea unor porți de acces, a unor sisteme de supraveghere video, precum și intervenții asupra fațadelor laterale situate la intrările pe Strada Sforii.
Scopul nostru este ca, la finalul celor două etape, să avem o stradă refăcută, sigură și protejată, atât din punct de vedere structural, cât și prin măsuri de control și supraveghere. Toate intervențiile vor fi realizate în regim de urgență și vor fi finanțate din bugetul local al Municipiului Brașov”, a continuat primarul.

Lucrările vor fi realizate în funcție de condițiile meteo, astfel încât să se poată interveni pentru protejarea patrimoniului și asigurarea durabilității intervenției. Estimarea specialiștilor municipalității este că, până în primăvară, strada Sforii va putea fi redeschisă publicului.

O „cutie a Pandorei”, deschisă în 2018

Strada Sforii a fost reabilitată ultima oară în anul 2018. Atunci au fost făcute lucrări la fațade și a fost amenajată o zonă în care turiștii să scrie mesaje. Această inițiativă a avut un efect de bumerang, pentru că, în timp, mesajele ai apărut pe toate zidurile. Ba mai mult, de mai bine de un an a apărut și moda lacătelor, unele agățate de grilaje, altele de spituri înfipte în tencuială.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Firma contractată de Compania Apa Brașov, criticată de Primăria Săcele. Primarul municipiului anunță că va verifica personal lucrările

Published

on

Început în toamna anului 2024, proiectul de reabilitarea și extindere a sistemelor de alimentarea cu apă și canalizare din municipiul Săcele nu este implementat cum și-ar dori administrația locală, care este nemulțumită de calitatea unor lucrări.

Astfel, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a convocat astăzi o ședință de lucru privind stadiul lucrărilor la care au fost chemați reprezentanții constructorului, SC Euskadi SRL, cei ai Compania Apa Brașov, dar și și diriginții de șantier.

„Le-am transmis, fără echivoc, dezamăgirea mea față de modul în care au fost executate lucrările până în acest moment, precum și nemulțumirile legitime ale săcelenilor. Ritmul, calitatea intervențiilor și refacerea carosabilului nu sunt la nivelul pe care comunitatea noastră îl merită. Am dat un ultimatum clar: toate străzile unde lucrările au fost finalizate trebuie aduse la starea inițială în cel mai scurt timp, cu atât mai mult cu cât condițiile meteo permit reluarea și finalizarea acestora. Totodată, am decis ca începând de astăzi nu se va mai semna niciun proces-verbal de recepție până când nu voi verifica personal, în teren, calitatea lucrărilor executate”, a declarat primarul municipiului Săcele.

Investiția se ridică la 136 milioane de lei

Contractul de lucrări pentru reabilitarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din Săcele a fost semnat de Compania Apa Brașov cu firma amintită în luna octombrie a anului 2024. Valoarea contractului este de 136.313.932 de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, accesate de operatorul regional de apă.
Proiectul prevede reabilitarea rețelelor pe 95 de străzi, realizarea a 4 stații de pompare a apelor uzate, modernizarea și echiparea a patru gospodării de apă existente în municipiul Săcele și realizarea unei instalații de clorinare în zona Bunloc. De asemenea, va fi implementat un sistem automatizat de monitorizare.

Conform datelor disponibile pe site-ul Companiei Apa Brașov, la data de 1 ianuarie 2026, progres fizic al lucrărilor era estimat la 17,2%.

Citește mai departe

Educație

Unul dintre corpurile Colegiului „Andrei Șaguna”, extins cu un etaj

Published

on

Costurile pentru reabilitarea Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov cresc semnificativ, înainte ca lucrările propriu-zise să înceapă. Dacă în 2024 investiția era estimată la 50.430.668 lei (TVA inclus), în ședința de plen a Consiliului Local din 27 februarie aleșii vor avea pe masă o nouă valoare: 72.991.870 lei, cu TVA de 21% inclus, pe care să o supună aprobării.

Creșterea TVA a afectat costul final

Proiectul de eficientizare energetică și modernizare, discutat de mai mulți ani, se află încă în faza de actualizare a indicatorilor tehnico-economici. Prima estimare a fost aprobată anul trecut, însă recalcularea costurilor – în contextul modificărilor de prețuri și al cotei de TVA – a dus la o majorare consistentă a bugetului. Termenul de execuție a rămas, însă, neschimbat: 15 luni.

Corpul monument istoric, intervenții de mai mică amploare

Documentația arată că intervențiile vor fi diferențiate în funcție de specificul clădirilor. Corpul A, construit între 1851 și 1856 și extins ulterior, în 1872 și 1938, are statut de monument istoric, astfel că lucrările vor viza reparații și reabilitări care să respecte caracteristicile arhitecturale originale, fără modificări structurale majore.

Corpul nou va fi supraetajat

În schimb, Corpul B, edificat în anul 2000, va intra într-un proces mai amplu de modernizare. Sunt prevăzute reparații la tencuielile exterioare, lucrări de izolare termică, înlocuirea tâmplăriei PVC cu tâmplărie metalică eficientă energetic, cu geam termoizolant, dar și o intervenție importantă: supraetajarea clădirii cu un nivel complet.

Citește mai departe

Investitii

Constructorul care a realizat aerogara Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, interesat de extinderea platformei aeroportuare

Published

on

Constructorul de care se leagă construirea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav își anunță intenția de a rămâne în „cursa” dezvoltării acestui obiectiv strategic pentru județ. Prezent azi la Brașov, pentru semnarea contractului de lucrări pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Brașov, președintele Bog’ Art SRL, Raul Doicescu, a declarat că societatea pe care o conduce este interesată să se înscrie și la licitația lansată recent de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov, pentru extinderea platformei aeroportuare.

„Avem cinci proiecte majore pe care le-am realizat în Brașov. Am fost implicați în construirea aeroportului și vrem să contribuim la dezvoltarea acestuia”, a precizat Raul Doicescu, subliniind interesul companiei pentru continuarea investițiilor în infrastructura locală din Brașov și zona metropolitană.

Reamintim, contractul scos la licitație de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru extinderea platformei de îmbarcare, debarcare și staționare a aeronavelor cu încă patru poziții – trei destinate aeronavelor medii, similare celor existente, și una pentru aeronave de mari dimensiuni. Proiectul include, totodată, amenajarea unei căi de degajare rapidă, realizarea canalizării pluviale aferente, extinderea rețelei de iluminat, precum și a sistemelor TVCI și de balizaj.

Potrivit anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice, valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, la care se adaugă TVA, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 16 martie. Urmează, așadar, o nouă etapă importantă pentru infrastructura aeroportuară brașoveană, într-un moment în care miza este creșterea capacității operaționale și atragerea de noi operatori aerieni, așa cum a precizat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

Citește mai departe

Trending