Connect with us

Fapt divers

Elena Lasconi, primărița USR din Câmpulung Muscel, criticată dur de fiica ei. Mesajul teatral al tinerei a umplut internetul: „Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată”

Published

on

Internetul din România a „luat foc” duminică, după ce Oana, fiica Elenei Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel și candidat USR la europarlamentare, și-a criticat dur mama pentru că a votat „Da” la referendumul pentru familie.

Oana şi-a transmis mesajul video pe rețelele de socializare și, cu un ton teatral, a spus că este „în șoc și absolut dezgustată să aflu că mama mea a votat «DA» la referendumului Coaliției pentru Familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie”.

Ba mai mult, tânăra care trăiește la Paris și care, pe rețelele sociale, se declară susținatoare a comunității LGBT, a spus că are „palpitații de câteva ore„.

Sunt absolut dezgustată, dezamăgită și șocată. Nu-mi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă(…) Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie. Din acest moment, nu o mai susțin pe mama din niciun punct de vedere„, a mai spus Oana, într-un ton la fel de teatral.

Mesajul tinerei vine după ce mama ei, Elena Lasconi, a spus sâmbătă, într-o emisiune televizată, că a votat „Da” la referendumul pentru familia tradițională din anul 2018. Acest mesaj, de a semenea, a făcut înconjurul internetului și a creat dezbateri intense, aducând-o pe Lasconi (și implicit USR-ul) în prim-plan.

UPDATE – Ora 15.00: USR o retrage pe Elena Lasconi din fruntea candidaţilor pentru Parlamentul European

La câteva ore de când Oana a lansat mesajul critic la adresa mamei sale, producând mare valuri pe reţelele sociale, conducerea USR anunţă că internţionează să renunţe la Elena Lasconi ca deschizător de listă pentru alegerile europarlamentare din 2024.

„Am avut o discuție cu Elena Lasconi și i-am cerut retragerea din campania pentru europarlamentare. Am decis convocarea Biroului Național al USR în această seară pentru formalizarea acestei decizii.

Am certitudinea că Elena a înțeles că întreaga discuție publică din ultimele 24 de ore, împreună cu situația personală devenită publică, afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL. Elena va continua să muncească pentru câmpulungeni și va avea sprijin pentru a face performanță în administrație”, a scris liderul USR, Cătălin Drulă, într-un anunţ oficial pe pagina sa de Facebook.

Clotilde Armand, specialista USR în mesajele de opoziţie, a fost prima care a sărit să o critice pe Elena Lasconi

Tot sâmbătă, Clotilde Armand, primarul USR al Sectorului 1 al Capitalei, a criticat-o și ea pe Elena Lasconi pe rețelele de socializare, transmițăndu-i:

„Treaba ta ca primar nu este să spui cine cu cine să se căsătorească, cum să intervină statul în familii. Treaba primarului este să aibă grijă de comunitate”.

De menționat că „lecția de administrație” a fost dată de un primar fără reușite remarcabile, însă prezentă în spaţiul public prin tot felul de mesaje, majoritatea de opoziție față de… orice.

În plus, Clothide Armand este acuzată de Agenția Națională de Integritate pentru s-a numit singură manager într-un proiect anticorupție finanțat din fonduri europene.

Citește mai departe
1 Comment

1 Comment

  1. rosa

    05/11/2023 at 16:11

    ce dobitoaca a crescut la usa , lighioana nerecunoscatoare!

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Brașovul, cu multe sesizări de urs în zonele locuite: intervenții, relocări și decizii-limită în 2025

Published

on

În 2025, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost sesizat de 400 de ori, prin 112, cu privire la prezența urșilor în intravilanul municipiului. Datele apar în raportul de activitate transmis Consiliului Local Brașov și confirmă presiunea constantă a acestei probleme, asupra autorităților.

În mai bine de jumătate dintre cazuri – 208 mai exact – echipajele ajunse la fața locului nu au mai găsit animalul semnalat. Asta nu a însemnat însă că nu s-a luat nicio decizie. În 53 de situații a fost convocată echipa specială, iar în 66 de cazuri s-a dispus alungarea urșilor din zonele locuite.

Bilanțul anului trecut consemnează și 11 capturări în vederea relocării, dar și 3 exemplare eutanasiate, după capturare.

Toate intervențiile au fost realizate în baza Ordonanței de Urgență nr. 81/2021, act normativ care permite autorităților locale să dispună măsuri graduale – de la alungare și relocare până la eutanasiere sau împușcare – în funcție de evaluarea din teren.

Citește mai departe

Fapt divers

Conflict violent într-o locuință din județul Brașov: o tânără de 18 ani, acuzată de tentativă de omor după ce și-ar fi înjunghiat partenerul

Published

on

Un scandal izbucnit pe neașteptate într-o locuință din localitatea Budila s-a transformat într-un episod dramatic, care a ajuns pe masa procurorilor. O tânără de 18 ani este acuzată că și-ar fi înjunghiat iubitul, în vârstă de 23 de ani, în urma unui conflict spontan.

Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, incidentul a avut loc pe 21 februarie, în imobilul în care cei doi locuiau împreună. Ancheta arată că, pe fondul unei dispute izbucnite brusc, fata l-ar fi lovit pe partener cu un cuțit în zona toracică. Lovitura i-a provocat tânărului leziuni grave, medicii legiști stabilind că viața acestuia a fost pusă în pericol. Victima a suferit pneumotorax masiv și hemopericard, au anunțat procurorii, complicații care necesită intervenție medicală de urgență.

Tânăra este cercetată pentru violență în familie, în forma tentativei de omor, și a fost reținută. Instanța urmează să decidă dacă va admite solicitarea procurorilor de arestare preventivă. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident pe pârtie închisă din Predeal. Jandarmii montani au intervenit de urgență

Published

on

Intervenție de urgență pe o pârtie închisă din județul Brașov, după ce un schior a fost rănit în timp ce se afla pe traseu. Alarma a fost dată de un alt bărbat aflat în zonă, care a observat victima și a solicitat sprijinul autorităților.

Un echipaj de jandarmi montani a ajuns rapid la fața locului, a evaluat starea persoanei accidentate și a menținut legătura permanentă cu salvatorii montani. Forțele de intervenție au acordat sprijin atât în timpul operațiunii de prim ajutor, cât și la transportul victimei către echipajul SMURD sosit în zonă.

Incidentul a avut loc pe pârtia Subteleferic din Predeal, o pârtie închisă în această perioadă, aspect subliniat și de reprezentanții IJJ, care atrag atenția asupra riscurilor majore la care se expun turiștii ce ignoră restricțiile.

Având în vedere faptul că pârtia pe care schiorul se afla era închisă pentru practicarea sporturilor de iarnă, pentru evitarea producerii unor noi accidentări, recomandăm turiștilor următoarele: să nu se aventureze pe pârtiile de schi închise, să nu se aventureze pe pârtiile de schi care nu sunt conform nivelului lor de pregătire, să folosească pe lângă echipamentul de schi adecvat, echipament de protecție suplimentar, inclusiv pentru protecția coloanei vertebrale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, maior Luiza Dănilă.

Citește mai departe

Trending