
După mulți ani în care a fost în pragul colapsului, industria de apărare brașoveană de apărare dă semne de revenire. De altfel, zilele trecute au apărut vești bune despre două unități din acest domeniu: Carfil și Fabrica de Pulberi de la Victoria. Anunțurile au vor făcute de ministrul Economiei, Bogdan Ivan, la Palatul Parlamentului.
„Vreau să vă spun concret unde suntem cu producţia de drone. Anul trecut, în calitate de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, împreună cu Radu Oprea, ministrul Economiei, am semnat un protocol în care am început, împreună cu INCAS şi cu colegii de la Carfil, să lucrăm la un concept care are prioritatea directoare românească pe tot ce înseamnă drone cu dual use, atât militar, cât şi civil. În momentul de faţă, suntem în faza finală a testărilor. Urmează ca în cursul acestei veri să avem deja prototipul şi să intrăm în producţie de serie până la finalul acestui an”, a afirmat ministrul Economiei, citat de wall-street.ro.
Anunțul ministrului vine după ce anul trecut, fost lansat Programului de inovare prima dronă românescă.
Undă verde pentru exproprierile terenului de la Victoria pentru noua fabrică de pulberi
Totodată, la Palatul Parlamentului, ministrul Economiei a anunțat a anunțat că la fabrica de pulberi Victoria, după nenumărate procese în instanţă, în urmă cu o săptămână, ministerul câştigat pe fond, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul în privinţa exproprierii.
„Acest lucru care ne-a permis să începem toate procedurile pentru studiul de fezabilitate, proiectare pentru construcţiile care vor fi amplasate la Victoria şi care vor produce pulberi într-un joint-venture cu un mare producător european de pulberi”, a declarat ministrul, citat de defenseromania.ro.
Amintim că în 6 decembrie 2024, Ministerul Economiei a transmis o notificare de expropiere a 370 de hectare, valoarea despăgubirii cuvenite proprietarului (Viromet SA) fiind estimată la 71,6 milioane lei. Notificarea a fost contestată de proprietar, pe motiv că Hotărârea de Guvern privind declanșarea procedurii de expropriere nu fusese publicată în Monitorul Oficial. Ministerul a transmis o nouă notificare, în 28 februarie 2025, aceasta fiind contestată de Viromet, însă instanța a emis o decizie favorabilă Statului Român. Totuși, potrivit profit.ro, pe rol mai este un proces, prin care este solicitată anularea Hotărârii de Guvern.
Investiția totală necesară implementării proiectului de construire a noii fabrici de pulberi pentru muniție Victoria este estimată oficial la 2,584 miliarde lei plus TVA (peste 519 milioane euro la cursul valutar actual), sumă din care gigantul german al apărării Rheinmetall ar urma să acopere puțin peste 39% (circa 1,014 miliarde lei sau 203,8 milioane euro, plus TVA). Restul de 1,57 miliarde lei (315,7 milioane euro) plus TVA va fi în sarcina companiei românești de stat Pirochim SA Victoria (sucursală a Romarm), pe amplasamentul căreia va fi ridicată noua facilitate de producție industrială.
Planuri mari și pentru Fabrica de pulberi de la Făgăraș
Conform publicației Defenseromania Tot în bugetul de stat pe anul 2025 au fost alocate 125 de milioane de euro pentru Fabrica de Pulberi Făgăraş.
„De asemenea, am alocat, în bugetul pe anul 2025, 125 de milioane de euro pentru fabrica de TNT de la Făgăraş şi pentru modernizarea liniei de producţie de RDX de la Făgăraş, cu care o să intrăm la finalul acestui an în producţie. Adică nu vorbim despre ce ne dorim să facem, ci despre ce facem la modul foarte concret”, a precizat Bogdan Ivan.
Fii primul care comentează