Două segmene de cale ferată dintre Brașov și Sighișoara, respectiv respectiv Brașov – Apața și Cața – Sighișoara vor intra în șantier de săptămâna viitoare. Anunțul a...
CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare din România a lansat licitația electronică pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional...
După ce până acum a trecut numai prin reparații minore, Gara Brașov va intra în reparații mai ample. Asta după ce și conducerea CFR a ajuns...
Noul director al CFR SA (CFR Infrastructură), Constantin Axinia, a intrat și el în campanie electorală. Deși pe multe porțiuni de cale ferată se circulă cu...
CFR SA a stabilit firma câștigătoare care se va ocupa de modernizarea sectorului de cale ferată Apața-Cața, ce face parte din segmentul Brașov-Sighișoara (componentă a Coridorului...
Dacă în 1970, distanța dintre Brașov și Sighișoara era parcursă de trenurile rapide într-o oră și 37 de minute, acum drumul durează între 160 și 250...
Pe lângă implementarea propriu zisă a proiectului Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav (AIBG), Consiliul Județean Brașov a anunțat că face și demersuri pentru racordarea acestuia la rețelele de...
De fiecare dată când plouă sau ninge mai mult sau bate un vânt mai puternic, pe tronsonul de cale ferată dintre Brașov și Predeal cad arbori,...
Parte a Coridorului IX pan-european Rin – Dunăre cu o lungime de aproximativ 2.000 de kilometri, sectorul de cale ferată Brașov-Sighișoara, cu o lungime de 129 km, este...
Pavajul din fața Gării Brașov, aflat într-o stare deplorabilă, a devenit celebru printre brașoveni sau turiști (Iată AICI de ce). Trotuarul din fața gării este „împărțit”...