Locul de joacă privat din Centrul Civic a fost lăsat de izbeliște de proprietari, astfel că zona a devenit o „groapă de gunoi”, un adăpost pentru...
Automatele ,,PETrică” pentru colectarea ambalajelor reciclabile – PET-uri, sticle și doze de aluminiu – instalate în cartierele Valea Cetății, Astra și zona Gării au ajuns la...
Actorul Mitică Popescu, în vârstă de 86 de ani, a încetat din viaţă, în 3 ianuarie, după ce a fost internat la Spitalului Elias din București...
Consiliul Local Brașov a respins, pentru a doua oară, proiectul de hotărâre privind construcțiile în pantă, în ședința de plen din 29 decembrie 2022. Dintre cei...
A devenit, deja, o tradiție ca în minivacanțe, străzile din centrul Brașovului să fie sufocate de mașini. Ca de fiecare dată de Anul Nou, turiștii vin,...
Agențiile de turism au început să vândă pachete de vacanță în Heraklion (Grecia) şi Antalya (Turcia), cu plecare de pe aeroportul din Brașov. Informaţia apare pe...
O persoană s-a accidentat grav azi, pe vârful Postăvarul, suferind un traumatism cranio-cerebral, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Pentru preluarea şi transportul victimei...
Chiar dacă se promovează ca un oraș care se dorește a fi capitala verde a României, Brașovul are restanțe la capitole elementare ce țin de protecția...
Primăria Brașov a reușit să se amendeze de una singură, din cauza unei clădiri în paragină de pe strada Se Mijloc. Astfel, în ședința de plen...
Peste 406 de tone de ambalaje reciclabile de băuturi, din aluminiu, sticlă și plastic au fost colectate de automatul PETrică, din Brașov, într-un an și patru...