Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” (ADI ISO Mediu) Brașov încearcă să salveze cele trei proiecte de centre de aport voluntar finanțate inițial prin Planul Național...
Podul centenar care leagă satul Podu Oltului de Hărman, pe DJ 112, se degradează vizibil de la o lună la alta, însă localnicii nu reușesc să...
Cartierul Șchei din Brașov va deveni, în premieră, un laborator de turism sustenabil, unde turiștii vor putea testa o gamă variată de activități, în cadrul proiectului...
Trecerile de pietoni din intersecțiile cu giratorii din Brașov sunt un coșmar pentru oameni de mulți ani. Mai nou, acestea au ajuns să îi exaspereze pe...
Camera Deputaților și Senatul României au aprobat marți, într-o ședință reunită, o „lege trenuleț”, pentru care premierul României, Ilie Blojan, și-a asumat răspunderea. Una dintre principalele...
Compania Apa Brșaov a anunțat că, începând de miercuri, 19 noiembrie 2025 și până joi, 20 noiembrie 2025, se vor desfășura operațiuni de cuplări de conducte...
Consiliul Judeţean Brașov a anunțat că va transmite astăzi ordinele de începere a contractelor semnate cu firmele care vor asigura deszăpezirea drumurilor județene în această iarnă....
Vântul puternic de luni a creat probleme în municipiul Brașov, doborând doi arbori și mai multe elemente constructive căzute de pe clădiri. Pentru îndepărtarea și degajarea...
Deputatul PSD Augustin-Florin Hagiu atrage atenția că România are un potențial turistic uriaș, dar pentru ca acesta să devină cu adevărat un motor al economiei naționale,...
În această seară, două dintre cele mai recognoscibile simboluri ale orașului – literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei – vor fi iluminate în mov, culoarea...