Salvamontiștii din Poiana Brașov au avut, marți, o nouă intervenție în Masivul Postăvaru, pentru a recupera bicicliști accidentați. Salvamontiștii au anunțat că în câteva ore s-au...
Dacă anul acesta, în municipiul Brașov nu va organiza nici un eveniment cu finanțare din bani publici, după scandalul iscat cu grotele de După Ziduri, Asociația...
Starea deplorabilă a drumului de pământ care este folosit ca rută ocolitoare după închiderea podului de peste râul Olt de la Voila i-a scos pe locuitorii...
Preluarea creșelor de către Ministerul Educației îi nemulțumește pe salariații acestor unități, care spun că din momentul în care nu vor mai fi în subordinea autorităților...
Primarul Allen Coliban îşi dovedeşte, din nou, „spiritul managerial” şi „talentul administrativ” pe care în campania electorală promisese că le va pune în sprijinul braşovenilor. Primăria Municipiului Brașov...
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe Richer s-a produs luni dimineaţa, la ora locală 02:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul...
Festivalul Național ecvestru de la Râșnov este contestat de apărătorii drepturilor animalelor, care au lansat o campanie de strângere de semnături prin care solicită anularea probei...
Salvamontiștii din Zărnești au „descoperit” că Vârful Piatra Mică nu unde știau ei, ci puțin mai jos, la crucea de pe acest munte. Asta pentru că...
„Flagelul” epocii moderne, poluarea, nu afectează doar plantele, animalele și oamenii, ci și patrimoniul construit, iar Brașovul nu este ocolit de această problemă. Clădirile istorice ale...
Direcția de Asistență Socială Brașov încearcă pentru a treia oară să achiziționeze produsele din Programul „Primul Ghiozdan”, după ce primele două licitații, lansate în luna mai...