Lucrările de modernizare a „Drumului de sub munte” vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, după aproximativ trei ani de la începerea lucrărilor, a anunțat...
În staţiunea Poiana Braşov vor fi puse în funcţiune, în viitorul sezon de iarnă, 10 tunuri mobile pentru producerea zăpezii artificiale. Primăria municipiului Braşov a finalizat...
Proiectul platformelor de deșeuri subterane din municipiul Brașov, anunțat de municipalitatea brașoveană în deceniul trecut a ajuns la etapa documentațiilor pentru prima lucrare. Astfel, prima astfel...
Primăria Brașov a semnat în 6 august contractul pentru lucrările de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 30 cu firma Stadi Design SRL din Codlea. Valoarea contractului este de 4.954.781...
O nouă consultare pe tema spațiului aerian controlat al Aeroportului Internațional Brașov și a procedurilor de zbor a avut loc, miercuri, 3 august, la Brașov, cu...
Asociația NH Bike a finalizat încă două piste de mountain bike în Masivul Postăvarul, după ce anul trecut a fost pus în funcțiune primul traseu. Aceste...
Primăria Brașov a lansat licitația pentru reabilitarea porțiunii de 15 metri din Drumul Poienii (între Livada Poștei și Poiana Brașov) ce a fost afectată de alunecarea...
Ministerul de Finanțe consideră că spitalul regional din Brașov poate fi primul proiect public-privat de acest tip din România, cu șanse reale de a fi pus...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a transmis în 22 iulie, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentațiile aferente licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor...
12 familii din Ghimbav, cu o situație economică precară, care au rămas în stradă în 30 aprilie 2022, după ce casele lor de pe strada Nouă...