Soferii implicaţi în accidente uşoare nu vor mai fi obligaţi să prezinte formularul tipărit de constatare amiabilă, începând din luna septembrie. Potrivit noilor reglementări din legislaţia...
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO MEDIU, în domeniul salubrizarii localitatilor din județul Brașov, în parteneriat cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Brașov au organizat...
România urmează să trimită proiectul final al Planului Naţional Strategic (PNS) către Comisia Europeană, care urmează să îl aprobe până la sfârşitul anului, iar WWF va...
În a doua zi a Bacalaureatului de toamnă, care în județul Brașov se desfășoară în trei centre, unul dintre candidații înscriși la a doua probă examenului...
David Popovici a obținut calificarea în finala probei de 400 m liber din cadrul CE de Natație de la Roma la chiar prima participare din carieră....
Unele țări din Europa au salarii minime reglementate, iar altele nu (precum Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia). România se află undeva spre coada clasamentului...
În timp ce la Braşov, PNL nu are nicio reacţie de partid, în ceea ce priveşte colaborarea inexistentă cu celelalte partide din administraţie publică – acceptând...
Un singur an de prezență în divizia A i-a fost de ajuns antrenorului Florin Paraschiv pentru a duce mai departe la seniorat, cu succes, un proiect...
La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2022 (Limba și literatura română) în județul Brașov au fost prezenți 427 de candidați...
Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit, luni după-amiaza, pe DN 7C, pe Transfăgărășan, în zona dintre Cârțișoara și Bâlea Cascadă, unde a fost raportat un accident...