Consiliul Județean Brașov nu va mai aloca în acest an bani prin programul pentru acordarea unui sprijin financiar unităților de cult din județul Brașov aparținând cultelor religioase...
În această dimineață a fost înregistrat cel de-al 13 lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus. Este vorba despre o femeie din județul Caras-Severin...
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, împreună cu purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Mariana Cocoz, au organizat ieri o videoconferință de presă,...
După ce în 21 martie a fost emisă o ordonanță militară nr. 2, prin care se făceau recomandări privind restricționarea circulației persoanelor între orele 6.00 –...
Numărul deceselor pe fondul noului coronavirua ajunge azi la 11, după ce Grupul de comunicare strategică de la nivelul Guvernului a anunțat că alte trei persoane...
„Peste 8.000 de pacienți vor beneficia de tratament pentru COVID-19, după ce compania biofarmaceutică AbbVie România, prin bunăvoința d-lui Jorge Ruiz Benecke, general manager, și-a anunțat...
O parte din șoferii operatorului de transport public din Brașov, SC RATBV SA, au fost trimiși ăn concediu de odihnă. Este vorba despre acei conducători auto...
După ce în această dimineață, mai mulți antrenori și sportivi de la COrona Brașov s-au trezit cu notificări prin care erau anunțați că li se suspendă...
Noua conducere a CSM Corona Brașvo, numită de la 1 martie, pare să ia decizii care în cel mai scurt timp vor duce la închiderea efectivă...
Consilierii județeni brașoveni vor vota marți o hotărâre privind aprobarea măsurilor de urgență care vizează activitatea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Brașov, a Unității de Asistență Medico...