749 de cadre didactice s-au înscris la Braşov, la examenul de Titularizare, pentru 49 de specialităţi. Examenele au fost susţinute în două centre de examinare organizate...
Curtea de Apel Braşov a stabilit pentru data de 24 iulie un prim termen în procesul privind licitaţia contestată pentru realizarea Terminalului de pasageri al viitorului...
În perioada 18-30.07.2019, în intervalul orar 09.00-12.00, la nivelul județului Brasov va avea loc o nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT. Mâine, 18 iulie 2019,...
Duminică, 21 iulie, începând cu ora 13.00, în prezența domnului ambasador al Statelor Unite, E.S. Hans Klemm, a brașoveanului Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român ce a...
Locuitorii din mai multe zone ale Brașovului vor rămâne azi fără apă, pentru jumătate de zi. Furnizarea apei calde va fi întreruptă între orele 9.00 –...
Primii „pacienți sub acoperire“ au fost deja trimiși în spitale acum 3 săptămâni, iar aceste acțiuni sunt parte a unei strategii anticorupţie pe care Ministerul Sănătăţii...
Brașovenii au putut admira în cele mai bune condiții eclipsa parțială de lună din noaptea de 16 spre 17 iulie. Chiar dacă seara părea că...
Doi jandarmi brașoveni de la Gruparea Mobilă de Jandarmi „Burebista“ au fost loviți în timp ce încercau să încătușeze câțiva scandalagii ce atacau fără motiv trecătorii....
RATBV S.A. aduce la cunoștința clienților săi faptul că suspendă din data de 17 iulie 2019 circulația autobuzului de pe linia 61. Acest traseu asigura legătura între...
Patru autoturisme au fost avariate azi, pe Calea Bucureşti în dreptul imobilului cu nr. 71, în urma unui incident, cauzat din câte se pare, de un...