Locotenentul Alexandra Vîrlan, care a absolvit două cursuri desfășurate la United States Army Air Defense Artillery School – Fires Center of Excelence, din Fort Sill, Oklahoma,...
Comisarul-șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, este nemulțumit de autorizația de construire pe care a obținut-o investitorul ce construiește un hotel la...
Branșa taximetriștilor nu este prea bine văzută de români, care, de multe ori, se urcă într-un taxi „cu un nod în gât”. Ba se tem că...
Cel puţin două case din municipiul Braşov ar putea primi sprijin şi în acest an, de la bugetul local, pentru renovarea faţadelor. În 2019, patru imobile...
Programul „Bugetare participativă” pare a avea căutare în rândul braşovenilor. Apelul de proiecte a fost lansat în 23 decembrie şi, potrivit informaţiilor Primăriei Braşov, până acum...
Acum clădire cu bulină roşie de risc seismic, Palatul Telefoanelor de pe Bulevardul Eroilor nr. 23 din Braşov va deveni hotel de 5 stele, sub brandul Radisson...
Anul acesta ar putea începe amenajarea Pieţei Prefecturii, proiect anunţat încî de anul trecut de municipalitatea braşoveană. Astfel, potrivit Listei de achiziţii publice pe anul 2020, ...
Direcția Generală de Asistență Socială pentru Protecția Copilului (DGASPC) Brașov a anunțat, oficial, ce măsuri s-au luat în cazul copilului sechestrat de către mamă, luni, în locuința...
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a anunțat că în cadrul celei de a 135-a ediții a Sesiunii a Comitetului Internațional Olimpic (CIO), cei aproximativ 100...
Anunțat încă din anul 2017, planul CFR de închiriere a Gării Brașov unui agent economic care să o modernizeze și să gestioneze activitatea comercială a fost...