România ar trebui ca anul viitor să atingă unele obiective în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, așa că, printre altele, operatorii vor fi obligati...
Voluntarii de la SVSU Brașov au acum o autospecială de ultimă generație pentru intervenții. Aceasta poate ajunge aproape oriunde, inclusiv pe terenurile accidentate, și este dotată...
După exact patru luni, sezonul de schi 2018 – 2019 din Poiana Brașov s-a încheiat în 7 aprilie. A fost un sezon bun, consideră șeful Salvamont...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Braşov va trece de anul viitor la sistemul centralizat de termoficare, ceea ce ar reduce costurile pentru încălzirea unității sanitare cu...
Primăria municipiului Brașov a emis autorizația de construire pentru ridicarea unei noi grădinițe în oraș. Grădinița va fi construită în zona Tractorul-Coresi, în termen de 24...
În perioada 11 martie – 19 aprilie, la Brașov se desfășoară „Luna curățeniei”, ocazie cu care se derulează o amplă acţiune de salubrizare a domeniului public...
În plină desfășurare a Reuniunii Directorilor de Biodiversitate din Uniunea Europeană, găzduită de Brașov, fostul secretar de stat în Ministerul Mediului, brașoveanca Erika Stanciu, susține că...
43 de oficiali europeni participă în această perioadă, la Brașov, la reuniunea Directorilor de Biodiversitate din țările membre ale Uniunii Europene, în cadrul Președinției Consiliului Uniunii...
Aflat pe prima poziție a listei PNL pentru alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan a declarat duminică la Brașov că s-a alăturat liberalilor întrucât are încredere în echipa...
Primarul Braşovului, George Scripcaru a fost alături de PNL duminică, la prezentarea candidaților pentru alegerile europarlamentare, în discursul său adresat susținătorilor din Piața Sfatului cerându-le oamenilor...