RATBV a anunțat că în de 15 august 2018, zi liberă prin lege, circulaţia mijloacelor de transport în comun pe raza municipiului Braşov se va efectua...
Mistreții din județul Brașov vor fi „răriți” de vânători, aceasta fiind una dintre măsurile anti-pestă porcină stabilită joi, în timpul unei ședințe la care au participat...
După ce în ultimele zile, în Piața Sfatului curentul s-a tot întrerupt timp de câteva minute, astăzi, alimentarea cu energie electrică este fi complet oprită între...
Dacă la Codlea, orice locuitor știe că mirosul oribil vine de la Protan, la Brașov, mirosurile care se lasă la ceas de seara peste multe zone...
DN73 Braşov – Râşnov – Bran – Moieciu – Fundata, până la limita cu judeţul Argeş ar trebui să fie gata în noiembrie 2019, până la...
Abia ce s-au terminat problemele de pe strada Matei Basarab, unde magistrala de apă a cedat de două ori luna trecută, că a apărut o altă...
Strada Sforii devine muzeu în aer liber și va fi amenajată pentru a găzdui expoziții, mini-concerte, concursuri pentru lucrări de artă, evenimente pentru tineri si copii...
La Primăria Brașov, ca și în alte localități, au început să apară sesizările prin care oamenii reclamau prezența ambroziei pe mai multe terenuri private din oraș....
Lansată în 16 februarie 2018, licitația de lucrări pentru reabilitarea Cetății Râșnov a fost finalizată în 6 august, odată cu semnarea contractului pentru proiectarea și execuția...
Vulcanul stins de la Racoș a fost sâmbătă scenă pentru soliștii Operei Brașov și sală de spectacole pentru iubitorii muzicii clasice. Concertul din vulcan a fost...