Cei mai merituoși elevi și profesori din juețul Brașov vor fi premiați azi, la ora 12.00, de Consiliul Județean, într-o nouă ediției a Galei Excelenței în...
Fostul lider PSD Brașov, Constantin Niță, a fost eliberat din închisoare pe o „portiță“ deschisă de Curtea Supremă, care a admis, în principiu, contestația în anulare...
Muzeul „Casa Mureșenilor” organizează sâmbătă, 22 decembrie 2018, de la ora 11, ultima activitate de educație muzeală pe anul acesta. La această activitate vor participa 20...
Un subofițer din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov a fost reținut pentru 24 de ore, de DIICOT Covasna, pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în țară, fără...
Lucrările la rețelele electrice din Brașov începute în această toamnă reprezintă numai o parte a unui amplu program de investiții derulat de Electrica, a anunțat miercuri...
Brașovenii ar putea plăti mai mult pentru gunoi de la 1 ianuarie 2019, când va intra în vigoare taxa de rampă de 30 de lei/tona de...
În perioada sărbătorilor, mijloacele de transport în comun ale RATBV vor circula după un program special, astfel: 24 decembrie 2018: orar obișnuit corespunzător unei zile lucrătoare;...
Consiliul Județean Brașov va organiza în 20 decembrie, la Centrul Cultural Reduta, de la ora 18.00, Gala Sportului brașovean 2018, eveniment care se va desfășura în...
Anul viitor, călătoriile cu taxiul în Brașov s-ar putea scumpi, la solicitarea firmelor care fac această activitate în oraș. Trei dispecerate, respectiv RO, ATI și City...
Dacă licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la terminalul Aeroportului Internațional Brașov se va derula fără probleme și constructorul va respecta termenii contractuali, în prima parte...