După ce a stat mai bine de un an și jumătate în conservare, șantierul de pe vechiul pasaj Fartec reintră în lucru de săptămâna viitoare. Câștigătorii...
Maternitatea Brașov a înregistrat în săptămâna care tocmai s-a încheiat, un premieră pentru istoria sa. În Secția Terapie Intensivă a Spitalului s-a efectuat primul tratament laser,...
Fostul consilier local Lucian Pătrașcu, devenit de câteva luni secretar de stat în aparatul propriu al vice-premierului Viorel Ștefan, vrea ca municipiul Brașov se preia exemplele...
Primăria Brașov a anunțat că luni, 15.10, se va amenaja, cu elemente provizorii, sensul giratoriu de la intersecția Carpaților cu str. Zorilor. Până atunci vor fi...
Crosul 15 Noiembrie a primit Certificatul oficial de măsurare internaţională din partea AIMS (Association of International Marathons and Distance Races). Certificatul este valabil pentru o perioadă...
După mai bine de trei luni de la prăbușirea podului de peste Olt, dintre Comăna și Crihalma, firma care va construi un nou pod de beton...
Numită la conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov în luna august a anului 2015, pentru un mandat de trei ani, Carmen Neculoiu (soția fostului...
Cuba a fost reprezentată la cel mai înalt nivel la Festivalul „Ziua Multiculturalităţii” ce s-a desfășurat în perioada 5 – 7 octombrie la Brașov. În 6...
Dacă la cele mai multe dintre secțiile de votare din județul Brașov, prezența la urne la referendum a fost extrem de slabă, au fost și excepții...
Flota RATBV va fi „împrospătată“ cu 106 mijloace de transport ecologice, care vor fi achiziționate de Primăria Brașov prin diferite proiecte cu finanțare nerambursabilă. Municipalitatea are...