Pâine și circ înainte de alegerile prezidențiale din România. Europarlamentarul Diana Șoșoacă, președintele S.O.S, și-a depus candidatura, purtând mănuși de box. „Am venit să mă lupt...
Un pompier din Făgăraș și-a transformat timpul liber într-o misiune, spun colegii lui de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. Miercuri, în drumul spre casă,...
Un incendiu izbucnit zilele trecute într-un apartament din Brașov s-a transformat într-o adevărată misiune de salvare, având în centrul atenției un suflet blănos. Pompierii brașoveni au...
După ce primarul Brașovului, George Scripcaru, a postat pe rețelele sociale o imagine cu Dragoș David (fost director al Agenției Metropolitane Brașov, iar în prezent angajat...
Prima barză din județul Brașov și-a făcut apariția zilele trecute în cuibul său din satul Veneția de Jos, comuna Părău, marcând astfel revenirea spectaculoasă a păsărilor...
Aproximativ 200 de salariați de la IAR Ghimbav (companie de stat) au fost astăzi în grevă de avertisment – între orele 7.00 și 9.00 – și...
Primăria Brașov a anunțat că în 12 martie, Curtea de Apel a emis o decizie favorabilă municipalității brașovene în „Dosarul Ștrandului din Noua”. În baza acestei...
Puse în funcțiune în primăvara anului trecut pe segmentul de cale ferată , cele două TBM-uri (tunnel boring machine), cunoscute popular sun denumirea „cârtițe”, care sapă...
Primăria Ghimbav a emis autorizația de construire pentru construirea unui magazin LIDL la intrarea în oraș, dinspre Brașov. Investiția a fost anunțată de dezvoltator de mai...
În politică, prieteniile sunt adesea mai volatile decât promisiunile electorale. Iar George Scripcaru, fostul primar al Brașovului, revenit acum în funcție după 4 ani, pare să...