Rămas fără funcție în 22 iunie 2017, din cauza unei condamnării pentru abuz în serviciu, fostul primar al orașului Predeal a fost șomer doar patru zile. ...
Reprezentanţii Roman SA Braşov sunt în negocieri cu Guvernul din Pakistan pentru semnarea unui contract în urma căruia fabrica va produce 500 de camioane a câte...
În data de 16 februarie 2018 vor urcă pe scena clubului Kruhnen Musik Halle din Brașov grupurile bucureștene Omul cu șobolani și Partizan. Omul Cu Sobolani și Partizan sunt...
În cel mult patru ani, județul Brașov ar putea avea 500 de stații de alimentare pentru mașini electrice. Guvernul are în lucru extinderea programului pentru finanțarea...
Cozile interminabile și aglomerația de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, aflat sub coordonarea Instituției Prefectului nu mai sunt o noutate...
Consiliul Județean Brașov și-a asumat marți, în mod oficial, finalizarea aeroportului prin forțe proprii, aleșii votând o hotărâre cu două articole în care se arată că...
România ocupă pentru al doilea an consecutiv, ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate, cu un sistem medical mai slab decât Bulgaria, Albania, dar și...
Cel mai nou consilier județean al Brașovului este Gabriela Colțea, fost consilier local la Ghimbav. Aceasta îl înlocuiește pe Dan Petrăreanu, cel care și-a depus demisia...
Consilierii județeni vor avea de dezbătut în sedința de marți, 30 ianuarie o hotărâre privind finalizarea aeroportului Brașov, în baza studiului de fundamentare finalizat în luna...
Cele 7 săli de curs ale corpului T de la Universitatea „Transilvania“ vor fi placate cu parchet din stejar masiv calitatea I, lamelar, iar holurile din...