Primăria Brașov anunța vineri că în ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență, al cărui președinte este primarul Brașovului, Allen Coliban, a fost luată decizia acordării...
Pentru alegerile parlamentare, USR vine în fața brașovenilor cu o echipă de oameni competenți și integri, aleși de membrii organizației în mod democratic și transparent. O...
Fast food, un comportament culinar controversat face parte din istoria umanității. Aceasta fost punctul de pornire a unui inedit ce s-a desfășurat joi seara la Casa...
Organizația Județeană a PSD Brașov a prezentat lista de candidați pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe data de 1 Decembrie 2024. La Camera Deputaților,...
Senatorul liberal Eugen Pîrvulescu (demisionat între timp din partid) a fost ridicat vineri dimineaţă şi adus la la DNA, declarând la sosire că nu ştie ce...
Biroul Electoral Central a tras la sorţi, joi, ordinea pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi aflându-se pe prima poziţie, urmată de...
Aurora Boreală a făcut spectacol pe cerul României, în noaptea de joi spre vineri, iar la Braşov, nuanţele roşiatice de pe bolta cerească au fost la...
Circulaţia autobutelor de pe linia 20 va fi suspendată temporar în acest weekend, în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru a face loc Trofeul CNVC Master...
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov are şase noi echipamente necesare combaterii infecțiilor intraspitalicești. Acestea au fost livrate, instalate, puse în funcțiune și recepționate,...
Din 14 octombrie telecabina de pe Tâmpa se închide şi intră într-un amplu proces de modernizare. Conform operatorului, lucrările se vor desfășura până în primăvara viitoare,...