Satul Viscri, obiectiv UNESCO de la nivel regional, își va completa atracțiile locale turistice ce redau emoții autentice turiștilor. Una dintre gospodăriile din sat, cu o...
De astăzi se circulă din nou pe două benzi, fără sistem de semaforizare, pe întreg Drumul Poienii, după ce lucările de consolidare a suprafeţei prăbuşite acum...
Având în vedere vremea deosebit de călduroasă anunțată pentru perioada următoare, autorităţile vin cu o serie de recomandări pentru braşoveni şi turiştii care ne vizitează orașul,...
Comunitatea Bisericii Negre organizează un concert pentru cor și orgă în data de 21 iunie, de la ora 19.00. Corul Bach al Bisericii Negre, împreună cu...
În perioada 17-21 iunie 2024, Universitatea Transilvania din Brașov este gazda UNITA WEEK, eveniment ce reunește participanți ai universităților partenere din cadrul Alianței UNITA – Universitas...
3.454 de candidați s-au înscris pentru a susține examenului național de bacalaureat 2024 în județul Brașov în sesiunea iunie – iulie. 3.080 provin de seria curentă...
După patru ani de lucrări, căminul Școlii Profesionale Kronstadt Brașov a fost terminat, iar în toamnă va fi deschis. Potrivit bzb.ro, conducerea societății a anunțat recepția...
Biroul Electoral Județean Brașov a publicat rezultatele finale la alegerile pentru Consiliul Județean Brașov, precum și candidații care ar urma să intre în Consiliul Județean Brașov....
Marile „fraude” anunțate de USR de la două secții de votare din municipiul Brașov (pentru care a fost acceptată renumărarea voturilor) nu au fost confirmate. După...
Biroul Electoral de Circumscripție al Municipiului (BECM) Brașov, a anunțat că în urma sesizării depuse de candidatul Allen Coliban, a admis, în parte, cu majoritate de...