E nevoie de impunerea unor limitări severe privind accesul în învățământul superior de stat pe locurile bugetate, arată concluzia unui studiu despre cum se va schimba în următorii 10 ani piața muncii din România. În timp ce în unele sectoare se vor pierde numeroase locuri de muncă, în sectorul public vom avea cu 300.000 de salariați mai mult, arată studiul realizat de profesorul Cătălin Ghinăraru și citat de Hotnews.ro.

„Noi oferim posibilitatea accesului la acest învățământ care este un învățământ scump în condițiile în care economia nu poate să-i absoarbă. Mai este o chestiune foarte importantă, care reiese din structura învățământului superior de stat românesc: acesta nu este orientat către acele ocupații care se cer. El e orientat către tot felul de alte ocupații care nu au cerere pe piața muncii, iar absolvenții exercită cu totul alte ocupații decât cele pentru care s-au pregătit”, spune cercetătorul într-o discuție cu HotNews.

Creșterea ocupării în sectorul public este de aproape 3 ori mai mare decât creșterea globală de ocupare pentru ansamblul economiei naționale

Sectoarele de activitate non-concurențiale (administrație publică și apărare, educație, sănătate și asistență socială) reprezintă la nivelul anului 2020, un total de 1.238.000 persoane ocupate sau în cifre relative la populația ocupată totală 14,1%.

La orizontul anului 2030, creșterea ar trebui să fie de 299.000 de persoane sau în procente față de anul 2020 de 24,1% (per an în medie 29.900 persoane; în anul 2025 aceste sectoare ar trebui să asigure un loc de muncă pentru 1,367 milioane persoane sau o creștere față de 2020 de 10%, creșterea dintre 2025 și 2030 fiind de 12,4%). O creștere substanțială care excede creșterea globală de ocupare.. Cu alte cuvinte, creșterea de ocupare din sectorul non-concurențial este de aproape 3 ori mai mare decât creșterea globală de ocupare preconizată pentru ansamblul economiei naționale.

În aceeași perioadă sectorul concurențial va evolua de la 7,57 milioane la 7,93 milioane persoane ocupate. Cu alte cuvinte, o altă evoluție extrem de defavorabilă reprezentată de un sector non-concurențial care pare a urma să crească numeric de 3 ori mai mult față de media de creștere a ocuparii forței de muncă pentru întreaga economie națională.

În cadrul acestui sector non-concurențial, domeniul administrației publice, apărarii naționale și ordinii publice, incluzând aici și justiția, reprezintă împreună în 2020 un total de 453 de mii de persoane ar urma să ajungă la orizontul anului 2030 la 495 de mii de persoane, esențialmente prin creșterea personalului din administrație Creșterea din 2030 față de 2020 ar fi de 9,2%.

Această creștere, care este sub nivelul celei globale a sectorului non-concurențial, este esențialmente o oglindă a evoluțiilor demografice nefavorabile. De fapt, aceasta ar putea fi și ultima creștere numerică a sectorului, acesta urmând după părerea noastră a intră ulterior anului 2035 și mai ales ulterior anului 2040 într-un declin care se va accentua pe măsură ce populația de vârste școlare a României va intră ea însăși intr-un declin accentuat. Tendința către o migrație a acestor procese în mediul electronic, întărită de șocul pandemic, va accentua după anii 2035-2040 declinul numeric al uneia dintre cele mai mari categorii socio-profesionale cu studii superioare, al cărei rol în modernizarea societății în general și a celei românești în special, în ultimii aproape 200 de ani (1829-2029), a fost unul fundamental.

Sectorul de dstribuție și transport ar urma să fie în 2030 cel mai important generator de cerere de muncă din economie

„Trebuie să revenim la o revenire la examenul de admitere în învățământul superior de stat românesc și mă refer aici la locurile bugetate. E necesară o limitare. Noi ținem un număr ridicat de locuri pentru specializări care nu mai au cerere la noi. În plus, finanțarea publică va fi din ce în ce mai limitată. Dacă ne uităm la numărul de asistenți medicali veți vedea că am fi putut înlocui toți asistenții medicali de 3 ori în ultimii 20 de ani, atât de mulți asistenți medicali am format în România. Și acum ne plângem de criză de asistente, pentru că se pare că le-am format pentru alte state din lume”, explică Ghinăraru.

Sectorul de distribuție și transport ar urma să fie în 2030 să fie de departe cel mai important generator de cerere de muncă din economia României! O astfel de evoluție pentru România este îngrijorătoare, spune Ghinăraru, aceste două sectoare de joasă productivitate, practic negeneratoare de valoare adăugată, al căror output cel puțin în termeni fizici este imposibil de definit, vor reprezenta împreună în cifre absolute 2.365.000 de salariați sau 24,9% din totalul populației ocupate, mai arată studiul.

Sectorul primar, care cuprinde: agricultura și pescuitul, sectorul extractiv, inclusiv carierele, precum și producția de electricitate, gaz, apa și alte utilități publice își va continua declinul în decada ce începe în anul următor. Per ansamblu, ramurile majore incluse în acest sector (agricultură, minerit, extracție a petrolului și gazelor, producție de energie electrică și termică) vor înregistra un declin al ocupării forței de muncă în cifre absolute de la 2,21 milioane la 1,7 milioane de persoane ocupate în anul 2030.

Ca pondere în populația ocupată, acest sector își va reduce prezența de la 25% la 18%. Eliminând din calcul agricultura și păstrând doar componenta non-agricolă a sectorului primar, atunci evoluția ar fi de la 29,2% în prezent la 27,8% în 2030.

În ceea ce privește producția de energie electrică, gaze și apă, precum și alte utilități, populația ocupată va evolua, conform prognozei, de la 187 de mii de persoane ocupate în anul de bază 2020 la 175 de mii de persoane ocupate în 2030, înregistrând deci o reducere 12 mii de persoane (în prima parte a decadei , până în 2025, reducerea ar fi de la 187 de mii de persoane la 179 de mii de persoane sau în procente, față de anul de bază, de 4,3%, altfel spus, aproximativ jumătate din reducerea de personal va avea loc în prima parte de decadei, urmând ca cealaltă parte să fie repartizată în cea de a doua jumătate, deci un parcurs monoton descrescător).

În ceea ce privește sectorul industriei, denumite convențional prelucrătoare (EN: manufacturing), de remarcat că, la nivelul economiei naționale a României, el reprezintă în anul 2020 18,7% din total ocupare, în cifre absolute 1.638.000 persoane ocupate, practic în totalitatea lor salariați. Față de acest nivel al anului de bază, în anul 2030, prognoza efectuată de către Centrul CEDEFOP estimează o cifră de 1.744.000 persoane, deci o creștere la nivelul sectorului ca atare cu 106 mii persoane .

Ramura construcțiilor de mașini, echipamente și utilaje: În anul de bază 2020, ocuparea în această ramură, care concentrează de regulă acele procesee tehnologice cu valoarea adăugată ridicată, era reprezentată de un număr de 233 de mii de persoane (14,2% din ocupare din întregul sector al industriei prelucrătoare și 2,6% din total ocupare). La orizontul anului 2030, cifrele pe care le-am obține ar fi: 252 de mii persoane ocupate în ramură, reprezentând 14,4 % din ocuparea forței de muncă la nivelul sectorului de activitate și tot 2,6% din ocuparea totală. Deci creșterea de 19 mii de persoane de la orizontul anului 2030 față de anul de bază 2020 nu are practic nici un efect la nivel sectorial și național sau are un efect nesemnficativ, mărimile relative sau ponderile nesuferind decât modificări minore.

În ceea ce privește ramura de producție a alimentelor, băuturilor și tutunului,de la 235 de mii de lucrători în anul de bază al proiecțiilor 2020 se va ajunge în anul 2030 la 336 de mii de lucrători, deci cererea de muncă va crește și în această ramură cu 101 mii lucrători, ceea ce înseamnă o modificare a ponnderii acestei ramuri în totalul sectorului industrie prelucrătoare de la 14,3% în 2020 la 19,2% în anul 2030 . Este astfel cea mai însemnată creștere de ocupare din întrega industrie prelucrătoare.

Aceasta face că, practic, întreagă contribuție la creșterea globală a cererii de expansiune din economia națională, care ar proveni din acest sector de activitate, ce concentrează acele procese productive cu valoarea adăugată ridicată să provină de fapt din ramură producției de alimente, băuturi și tutun (industrie alimentară, a băuturilor și produselor din tutun).

”Este și aceasta o dovadă a faptului că economia României va continua să fie dependență de acele ramuri care valorifică efectiv resursele naturale ale României, fie că este vorba de cele ale subsolului (industrie energetică și extractivă), fie că este vorba de cele ale solului (agricultură și industriile prelucrătoare din avalul imediat al acesteia)”, arată studiul citat.

Construcțiile, ca sector distinct în economia națională, cu o pondere în anul de bază al prognozei, 2020, de 7,4% din totalul populației ocupare (în cifre absolute 651 de mii de persoane ocupate), ar trebui să cunoască în decada următoare o creștere cu 84 de mii de persoane, ajungând la un total de 735 de mii de persoane ocupate

Sectorul de transporturi și distributie, cuprinzând ramurile: distribuție, hoteluri și restaurante și transporturi este, în momentul de față, unul dintre cei mai importanți angajtori din economia românească. Cu un total de 2.004.000 persoane ocupate, el reprezintă în momentul de față cel de al doilea sector din economia României ca importanță din punctul de vedere al ocupării forței de muncă și deci al cererii de muncă după sectorul primar, care include, după cum am văzut, agricultura, cu ocuparea ei de tip specific.

În acest context, ponderea sectorului de distributie și transport este de 22,9% (efectiv 23%) din total ocupare. Prognoza arată că, la nivelul anului 2030, poziția acestui sector ar trebui să se întărească în economia românească și pe piață românească a muncii, totalul ocupării în acest sector urmând să ajungă la 2.682.000 de persoane sau la o pondere de 28,3%, deci la aproape o treime din ocupare totală a forței de muncă în anul 2030 (la orizontul anului 2025, acest sector ar trebui să asigure un loc de muncă pentru 2332 mii persoane, deci o creștere față de anul de bază 2020 de 16%; creșterea din 2025 în 2030 ar trebui să fie de 15%. Efectiv, ar trebui că la finele deceniului următor, acest sector să fie de departe cel mai important generator de cerere de muncă din economia României! Contribuția la cererea de expansiune ar fi deci în cifre absolute de 678.000 de persoane, iar în cifre relative, ar contribui la formarea acesteia cu 93.5%.

Altfel spus, la orizontul anului 2030 economia românească va fi dominată de către sectorul de servicii din punctul de vedere al ocupării fortei de muncă și, mai ales, de o ramură a acestuia, care este reprezentată de către subsectorul de distribuție. Trebuie menționat aici că, deși este pozitiv, în principiu, faptul că sunt generate noi locuri de muncă, totuși calitatea acestora este îngrijorătoare.

Astfel, cel mai mare contributor la formarea cererii de expansiune pe piața muncii este o activitate economică care, în sine, nu produce nici un oputput distinct din punct de vedere fizic, ceea ce face practic imposibilă sau foarte dificilă măsurarea productivității ca și output per lucrător în acest sector. Este evidentă aici legătură strânsă dintre sectorul de distribuție și cel de transporturi, care îl deservește pe primul în mod direct și nemijlocit. Împreună, cele două sectoare, concentrează la nivelul anului 2020 un număr de 1.781.000 de persoane sau ca pondere din sectorul propriu de activitate 88,8% și nu mai puțin de 20% din totalul ocupării forței de muncă din România, deci o cincime (1/5)!

Un sfert din populația ocupată va fi antrenată în activități din care nu rezultă în mod efectiv nimic tangibil, ci doar se efectuează în o deservire de nivel rudimentar

La orizonul anului 2030, și trebuie spus clar că o astfel de evoluție pentru România este îngrijorătoare, aceste două sectoare de joasă productivitate, practic negeneratoare de valoare adăugată, al căror output cel puțin în termeni fizici este imposibil de definit, vor reprezenta împreună în cifre absolute 2.365.000 de salariați sau 24,9% din totalul populației ocupate (în 2025, distribuția și transporturile, împreună, vor totaliza 2,06 milioane persoane ocupate, respectiv 23% din total populație ocupată la nivel național)!

Efectiv un sfert (1/4) din populația ocupată va fi antrenată în activități care nu au niciun output în termeni fizici, din care nu rezultă în mod efectiv nimic tangibil, ci doar se efectuează în o deservire de nivel rudimentar (de tip depozitare, încărcare, descărcare și transport cu livrare la destinație) a altor activități fie ele desfășurate în economia națională a României, fie cel mai adesea în alte economii, în special în cele cu care aceasta împarte acum, de o manieră însă asimetrică și puțin avantajoasă pentru sine, spațiul fără fricțiuni comerciale al Uniunii Europene

Ramura/domeniul de activitate pe care generic îl denumim HORECA (hoteluri și restaurante) va cunoaște o evoluție pozitivă de la 222 de mii persoane ocupate la nivelul anului de bază 2020 (11% din total sector și 2,5% din total populație ocupată) la 317 mii de persoane la orizontul anului 2030 (3,3% din total populație ocupată și 11,8% din total sector);în anul 2025 se estimează că acest sector va asigura locuri de muncă pentru 266 de mii de persoane, deci o creștere pentru prima jumătate a decadei de 19,8%, față de anul de bază 2020.

În sine, acesta este un fapt pozitiv, dar trebuie și aici remarcat că productivitatea serviciilor de tip HORECA (hotelărie și allimentație publică) este relativ scăzută, mai ales în contextul în care această productivitate este măsurabilă efectiv numai în număr de ore de muncă. Numărul de ore de muncă în această ramură de activitate tinde să fie relativ mare datorită caracterului laborios al activităților, în ciuda complexității lor reduse.

Sectoarele de activitate non-concurențiale (administrație publică și apărare, educație, sănătate și asistență socială) reprezintă la nivelul anului 2020, un total de 1.238.000 persoane ocupate sau în cifre relative la populația ocupată totală 14,1%.

La orizontul anului 2030, creșterea ar trebui să fie de 299.000 de persoane sau în procente față de anul de bază 24,1% (per an în medie 29.900 persoane; în anul 2025 aceste sectoare ar trebui să asigure un loc de muncă pentru 1,367 milioane persoane sau o creștere față de 2020 de 10%, creșterea dintre 2025 și 2030 fiind de 12,4%). O creștere substanțială care excede creșterea globală de ocupare.. Cu alte cuvinte, creșterea de ocupare din sectorul non-concurențial este de aproape 3 ori mai mare decât creșterea globală de ocupare preconizată pentru ansamblul economiei naționale.

În aceeași perioadă sectorul concurențial va evolua de la 7,57 milioane la 7,93 milioane persoane ocupate. Cu alte cuvinte, o altă evoluție extrem de defavorabilă reprezentată de un sector non-concurențial care pare a urma să crească numeric de 3 ori mai mult față de media de creștere a ocuparii forței de muncă pentru întreaga economie națională.

În cadrul acestui sector non-concurențial, domeniul administrației publice, apărarii naționale și ordinii publice, incluzând aici și justiția, reprezintă împreună în 2020 un total de 453 de mii de persoane ar urma să ajungă la orizontul anului 2030 la 495 de mii de persoane, esențialmente prin creșterea personalului din administrație Creșterea din 2030 față de 2020 ar fi de 9,2%.

În domeniul de activitate al serviciilor de sănătate și al celor de asistență socială, de la 426 de mii vom ajunge la 628 de mii de persoane ocupate

Această creștere, care este sub nivelul celei globale a sectorului non-concurențial, este esențialmente o oglindă a evoluțiilor demografice nefavorabile. De fapt, aceasta ar putea fi și ultima creștere numerică a sectorului, acesta urmând după părerea noastră a intră ulterior anului 2035 și mai ales ulterior anului 2040 într-un declin care se va accentua pe măsură ce populația de vârste școlare a României va intră ea însăși intr-un declin accentuat. Tendința către o migrație a acestor procese în mediul electronic, întărită de șocul pandemic, va accentua după anii 2035-2040 declinul numeric al uneia dintre cele mai mari categorii socio-profesionale cu studii superioare, al cărei rol în modernizarea societății în general și a celei românești în special, în ultimii aproape 200 de ani (1829-2029), a fost unul fundamental.

În domeniul de activitate al serviciilor de sănătate și al celor de asistență socială, de la 426 de mii ar trebui să se ajungă la 628 de mii de persoane ocupate, creșterea urmând a fi aici față de anul de bază 2020 de 47,4%, deci o creștere medie anuală de 4,7 pp, cea mai substanțială din întregul sector non-concurențial și cea care contribuie de fapt la creșterea medie foarte ridicată a acestuia ( în anul 2025 acest domeniu de activitate ar trebui să asigure un loc de muncă pentru 507 mii persoane, cu 19% mai mult față de anul de bază 2020; în 2030 față de 2025 creșterea ar trebui să fie de 23%, deci aproximativ creșteri egale pentru ambele jumătăți ale decadei ce debutează în 2021).

Fără a reflecta nevoile crescânde din acest domeniu, care cu siguranță sunt generate de șocul pandemic, această este în esență o reflectare a tendințelor demografice extrem de nefavorabile despre care am făcut vorbire în secțiunea specifică a lucrării de față. Efectiv, însă, aceasta arată o nevoie de personal în sectorul non-concurențial și, mai ales, în cel al îngrijirii sănătății și al asistenței sociale, fapt evident datorat unor evoluții demografice nefavorabile, dar care pare, la rândul lui, nesustenabil de către evoluțiile din economia reală.

Cu 2/3 din populatia ocupata în sectoare a căror valoare adăugată este scăzută din toate punctele de vedere, este greu de imaginat de unde ar putea fi generate resursele necesare pentru acoperirea unor creșteri atât de importante, deși aparent necesare, de ocupare în sectorul non-concurențial, mai ales în condițiile în care accesul României la surse de finanțare autonome față de cele ale UE ori ale organismelor financiare internaționale este extrem de limitat. De aici o vulnerabilitate economică crescută și o pre-dispoziție, crescută și aceasta pe fondul creșterii datoriei publice și structurii extrem de nefavorabile a acesteia, pentru manifestarea efectului Dornbusch-Calvo (întrerupere bruscă a fluxurilor financiare pe fondul creșterii neîncrederii investitorilor și intrarea temporară în incapacitate de plată) în economia românească.