Connect with us

Cotidian

Departe de ochii presei și ai societății civile. Ședință cu ușile închise pentru includerea Aeroportului Brașov în Master Planul de Transporturi

Published

on

Aproape toți parlamentarii de Brașov (mai puțin Marius Dunca – PSD, Daniel Zamfir – PNL, Mara Mareș – PNL) s-au reunit vineri la Prefectură, într-o ședință cu ușile închise, pentru a avea o discuție despre aeroport. Întâlnirea a fost organizată de prefectul județului, care i-a invitat și pe reprezentanții Primăriei Brașov, pe cei ai Consiliului Județean, ai Agenției de Dezvoltare Regională Centru și pe aleși, miza evenimentului fiind includerea proiectului aeroportului în Master Planul General de Transporturi. Discuțiile s-au purtat departe de ochii și urechile presei și ai reprezentanților societății civile, care nu a avut acces în sală, declarațiile fiind făcute abia după finalul ședinței.

Așa cum era de așteptat, în fața microfoanelor, toți au spus că susțin aeroportul. Prefectul Marian Rasaliu, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, primarul George Scripcaru și parlamentarii au anunțat că în perioada următoare va fi pregătit un document de prin care se va solicita includerea aeroportului în Master Planul General de Transport, care va fi semnat în aproximativ două săptămâni de către toți deputații și senatorii de Brașov, urmând ca aceștia să susțină acest demers la București.  

„A fost o întâlnire benefică, la care au participat reprezentanții autorităților locale, dar și parlamentari din toate partidele. A fost prezentat stadiul proiectului, iar peste două săptămâni vom avea o nouă întâlnire, pentru ca documentul de susținere privind includerea aeroportului în Master Planul General de Transport să fie semnat de toți parlamentarii”, a anunțat prefectul județului, Marian Rasaliu.

„După ce va fi semnat acest document, parlamentarii vor face toate demersurile pentru includerea proiectului aeroportului în Master Planul General de Transporturi”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.   

„Am discutat despre Master Planul General de Transport din acest moment, despre Planul de Mobilitate Urbană, despre decizia ADR Centru și am convenit ca în următoarele două săptămâni ADR 7 Centru să înainteze documentația care să fie prezentată Ministerului Transporturilor. De asemenea, am decis ca documentația amintită să fie completată cu o solicitare privind includerea în Planul Operațional Infrastructura Mare a proiectului aeroportului. Totodată, colegii parlamentari, dar și noi, vom lua legătura cu ceilalți, din Harghita și Covasna, astfel încât și parlamentarii din cele două județe să susțină proiectul aeroportului. În următoarele două săptămâni vom avea un document final, care va fi depus la minister. Dacă nu suntem incluși în Master Planul de Transporturi, nu putem depune cereri de finanțare din funduri europene. Nici unul dintre participanții la discuții nu s-a opus”, a precizat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Edilul a mai spus că demersurile privind includerea aeroportului în Master Plan nu puteau fi făcute înaintea adoptării unei hotărâri de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru.

„Este extrem de simplu de pasat cartoful politic”

În timp ce primarul Brașovului dădea declarația de presă, a intervenit deputatul USR de Brașov, Tudor Benga, care a spus că este important că acesta este un pas util, dar este „un proces de durată, despre a cărui șanse de reușită nu avem absolut nici o certitudine. Există o traiectorie alternativă pentru realizarea și punerea în funcțiune a acestui aeroport. Cetățenii Brașovului trebuie să cunoască și să înțeleagă toate variantele”. Întrebat ce a făcut pentru aeroport, deputatul a precizat că s-a documentat „la sânge” timp de șase luni, pentru a vedea în ce stadiu este proiectul.

„În urmă cu trei săptămâni am început să informez cetățenii privind fiecare pas procedural (lucru care l-afăcut prin intermediul unor postări pe Facebook – n.n.), fiindcă problema este următoarea: este extrem de simplu de pasat cartoful politic de la un partid la altul, fără ca proiectul să progreseze. În aceste condiții trebuie să vedem care sunt căile optime, studiul de fundamentare este necesar, dar decizia finală este a factorilor politici să aleagă traseul optim. Nu stăm la mâna Bucureștiului, nu stăm la mâna Bruxelles-ului, există resurse în comunitate. Trebuie să ne asumăm o transparență și o disciplină în implementarea proiectului, care nu este extrem de confortabilă pentru factorul politic. Eu mi-am asumat rolul de a informa cetățenii”, a menționat Benga.

Deputatul PSD Roxana Mînzatu a explicat că parlamentarii din județele Brașov, Harghita și Covasna vor redacta un memoriu către Ministerul Transporturilor, însoțit de strategia de dezvoltare aeroportului, care a fost realizat de Consiliul Județean Brașov.

„Prin acest memoriu vom solicita ca în Strategia Națională de Transporturi a României, realizarea aeroportului de la Brașov să fie prioritară. Forma de finanțare va fi decisă de Consiliul Județean și de ceilalți facturi implicați. Cert este ca acum am decis ca să susținem acest proiect în fața Guvernului și a Comisiei Europene”, a afirmat deputata.

Pe de altă parte, ea a precizat că subiectul aeroportului Brașov a fost discutat cu fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, iar acum, după demisia acestuia, speră ca succesorul acestuia să înțeleagă acest demers.

„Vom cere o dezbatere deschisă”

„Societatea civilă a fost amăgită că i se vor asculta interpelările. Transparența nu este de interes pentru politicieni. Le place să discute cu ușile închise. Vom face presiuni să fie discuții deschise cu societatea civilă, să ni se pună la dispoziție documentele aeroportului, un plan și un grafic de implementare. Vom cere o dezbatere deschisă cu parlamentarii, dar și cu președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care, în luna decembrie a anului 2016 spunea că în 2017 va fi alocată suma de 10 milioane de euro pentru acest proiect și că se vor efectua lucrări. Până acum nu s-a întâmplat nimic”, a declarat activistul civic Radu Hossu.

 

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Cotidian

Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate

Published

on

Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.

De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.

„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.

O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.

În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.

Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.

Conflict între primari și premier

De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.

„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.

Continue Reading

Cotidian

Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar

Published

on

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.

Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.

„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.

Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.

Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:

„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.

Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.

Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile

De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.

„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.

În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.

Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.

Sindicatul din TSA are un nou lider

În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.

Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.

Continue Reading

Trending