Luni, la sediul Ministerului Transporturilor, a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic – Braşov, sector Râşnov – Cristian, la care...
Anul trecut, când România a aniversat intrarea în Primul Război Mondial, în Brașov s-a pus problema monumentului închinat românilor care și-au pierdut viața pe câmpul de...
După ce în Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru a aprobat hotărârea privind începerea demersurilor privind includerea proiectului privind construcția Aeroportului Brașov în Master Planul General de...
Chiar dacă trotuarul din fața Prefecturii a fost „sacrificat” în urmă cu mai mulți ani, fiind transformat în parcare, când sunt ședințele de plen ale Consiliului...
Șeful Inspectoratului Școlar al Județului (IȘJ) Brașov, Ion Negrilă a prezentat în ultima ședință a Colegiului Prefectural situația școlilor din județ care au pază sau sisteme...
Pe trei stații RATBV de pe Bulevardul Victoriei va fi așternut covor asfaltic tactil, care va putea fi simțit persoanele cu deficiențe de vedere. Viceprimarul Brașovului...
Reparațiile capitale de la pasajul vechi de la Fartec nu merg prea bine. Pasajul este mai degradat decât se credea, motiv pentru care, acum, proiectul este...
Finalizată încă din anul 2014, pista aeroportului de la Ghimbav, care a costat 17 milioane de euro, este acum în conservare și, zilele trecute, a fost...
După „epoca de aur” din anii 1990 Partidul România Mare, a intrat în semi-anonimat. Reprezentanții PRM mai apar în public din când în când, de regulă...