Până mâine se menține riscul moderat de avalanșe în zona montană înaltă din masivele Bucegi și Făgăraș. Astfel, potrivit informării nivometeorologice emise ieri de Administrația Națională...
La puțin timp după deschiderea domeniului schiabil din Poiana Brașov, salvamontiștii brașoveni au avut parte de primul accident pe pârtiile de schi. Anunțul a fost făcut...
Pe lângă manifestările organizate în orașe, Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit și pe munți. Practic, aproape pe orice vârf accesibil în această perioadă a anului...
Două autoturisme s-au tamponat în această dimineață pe Calea Făgărașului, în zona terminalului RATBV de la Bartolomeu, în urma incidentului rezultând cinci victime. „În această dimineață,...
„Iar s-a rupt poarta de gabarit de la Timișul de Sus”, a anunțat marți seara Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov. Drumarii brașoveni presupun că...
În anul Centenarului, toate prefecturile din România au primit ordin să amplaseze pe sediile instituțiilor mash-uri dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire....
După o licitație pentru contractul de organizare a evenimentelor din decembrie, organizată cu mai puțin de o lună de datele în care acestea se vor desfășura,...
Începând din această săptămână, flota Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brațpv a fost dotată cu o autospecială de lucru la înălțime IVECO MAGIRUS. Autospectala a intrat...
Incendiul de la conducta de gaz de pe strada Principală din Perșani a fost provocat de intervenție care s-a făcut fără nicio autorizație, a precizat Distrigaz...
Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineața, în jurul orei 04.00 la o fabrica de mobilă din localitate Prejmer, pagubele fiind semnificative. Conform ISU Brașov, acoperișul...