Teatrul Sică Alexandrescu a fost chemat în judecată de 29 de angajați, într-un litigiu de muncă. Angajații solicită recalcularea salariilor la nivelul celor din anul 2019,...
Între Braşov şi Curtici se va putea circula mai rapid cu trenul, cu 160 kilometri/oră, din 2025, a declarat luni, la Braşov, directorul general al CFR...
Medeea-Cristiana Iordan (CSM Corona Brașov) a fost convocată la lotul național, pentru cantonamentul efectuat de „tricolore” înaintea participării la Campionatul European de Junioare U17 organizat la...
Grădina Zoologică din Braşov va sărbători şi în acest an, pe 29 iulie, Ziua Tigrului, printr-o serie de activităţi menite să atragă atenţia publicului asupra problemei...
Pasajul hobanat de la Gară este tot mai aproape de stadiul de „fostă idee”, proiectul nefiind agreat de actuala conducere a Primăriei Brașov, investiția fiind acum...
Marți au fost publicate rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea...
Operatorul Depozitului Ecologic Zonal Brașov, FIN-ECO S.A., a participat vineri, 23 iulie, la o nouă acțiune de ecologizare organizată de Primăria Municipiului Săcele, în zona Gârcini....
Începută în anul 2017, modernizarea Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență nu este finalizată nici acum. Ultimul termen de finalizare a lucrărilor a fost...
Aflat pe lista de supleanți la alegerile locale din anul 2020 pentru Consiliul Local Brașov, liberalul Ciprian Chiricheș va depune joi jurământul. El îi va lua...
O persoană a murit şi alte trei, între care un copil, au ajuns la spital, iar alte trei au fost rănite uşor în urma unui accident...