Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de Lege privind modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul extinderii categoriilor de persoane...
Chiar dacă este finalul lunii aprilie, în Bucegi este, încă iarnă, iar sfatul salvamontiștilor pentru turiști este ca aceștia să se echipeze corespunzător. Unii turiști ignoră...
Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei, iar potrivit prevederilor documentului asistenţa medicală de urgenţă ar urma să...
Oraşele Braşov, Constanţa şi Iaşi vor fi primele oraşe care vor beneficia de o soluţie inovatoare în România, care redefineşte plăţile pentru călătoriile cu transportul în...
Sportul brașovean l-a pierdut astăzi, pe Teodor Verdeș, un mare om de sport cu care Brașovul se mândrea, un caracter deosebit și o adevărată enciclopedie a...
Autorităţile au stabilit, printr-un ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), ca, de la sfârşitul lunii aprilie, cei ce deţin roviniete cu o valabilitate de minimum...
Consiliul Judeţean Braşov a publicat lista celor 15 proiecte culturale organizate de primării şi instituiţii publice, pe care le va cofinanţa anul acesta. 13 dintre acestea...
Joi seară, pe 28 aprilie, de la ora 19, Filarmonica Brașov invită iubitorii de muzică din oraș la un concert simfonic cu doi soliști brașoveni, pianiștii...
Plasticul reprezintă 44% din ambalajele de băuturi colectate în gospodăriile brașovenilor, dozele din aluminiu, 34%, iar ambalajele din sticlă dețin cel mai mic procent la acest...
Braşovenii care aduc materiale reciclabile la cele trei sisteme de colectare a deşeurilor reciclabile de tip „PET-rică” nu vor mai primi la schimb vouchere pentru transportul în...