Șoferul unui TIR și-a pierdut viața sâmbătă seara, după ora 19.00, într-un accident pe DN 73A, între Râșnov și Pârâul Rece. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române,...
Schiorii din Poiana Brașov au primit pe telefoane un mesaj Ro-Alert, prin care erau avertizați că pe Pârtia Lupului a apărut un urs. Prin mesajul transmis,...
Chiar dacă sunt din metal și au o înălțime de 8 metri, stâlpii de iluminat din Piața Sfatului sunt „invizibili” în anumite situații și cad victime...
Federația Română de Gimnastică a anunțat că o delegație de 18 persoane (reprezentanți ai federației, antrenori, profesori de sport, cadre universitare) vor participa la ședința de plen...
Aproape 100 de sportivi din 18 ţări vor participa, în weekend, la Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile de la Râşnov. Competiţia se desfăşoară în sistem...
Un autoturism s-a răsturnat pe strada Zaharia Stancu din cartierul Coresi, în urma accidentului rezultând o victimă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost solicitat să...
Soldați americani și români au învățat de la salvatorii montani de la Serviciului Public Județean Salvamont Brașov să evalueze riscul de avalanșă, dar și cum pot găsi...
Cel mai mare patinoar în aer liber din județul Brașov, cel de la Baza Olimpia de sub Tâmpa, se redeschide în 10 februarie, prima serie fiind...
Gică Hagi împlineşte azi 58 de ani, în aceeași zi cu fostul căpitan al tricolorilor fiind născuţi şi Cristiano Ronaldo și Neymar. Născut pe 5 februarie...
Ninsoarea abundentă și viscolul au creat probleme pe șoselele administrate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov. Cele mai mari probleme au fost în județul...