Cotidian
Banul public nu e PR politic! Asfaltul se umflă și orașul se prăbușește, în timp ce spectacolul politicii locale merge înainte. OPINIE
În Brașov, banul public pare să fi ajuns o monedă de schimb între două tabere ocupate să-și paseze vina, în loc să-și asume responsabilitatea. De ani de zile asistăm la același scenariu obositor: „greaua moștenire” versus „noi am venit să reparăm”. Și în timp ce fostul și actualul primar își trimit săgeți prin postări „piaristice” pe social media, orașul real – cel în care trăim noi, cetățenii – pare că se duce de râpă. Străzile crapă, infrastructura cedează, iar încrederea oamenilor se topește la fel de repede ca asfaltul turnat prost.
Cel mai recent exemplu este ce s-a întâmplat aseară pe strada Mihai Viteazu. După o simplă vijelie, asfaltul turnat acum mai puțin de doi ani a fost literalmente ridicat de pe sol, ca un covor prost întins într-o bucătărie de garsonieră. Asta nu e o metaforă poetică, e realitatea tristă a unei lucrări prost făcute, plătite din bugetul orașului.
Și acum întrebările firești:
- Cine a contractat aceste lucrări?
- Cine le-a supervizat?
- Cine, când, cum, de ce a semnat recepția?
- Și mai ales, cine răspunde când banii brașovenilor sunt aruncați pe lucrări care cedează la prima ploaie serioasă?
Într-un oraș normal, aceste întrebări ar declanșa un val de verificări, poate și demisii, asumări publice. În Brașov, în schimb, declanșează postări pe Facebook. Fiecare tabără profită de moment pentru a arăta cu degetul spre cealaltă. Fostul primar spune că a lăsat proiecte bune, actualul acuză că a preluat „bombe cu ceas”.
Cei care ar trebui să rezolve problemele reale se întrec în narative despre „cine-i mai gospodar” sau „cine a lăsat orașul în paragină”. Între timp, postacii lor de serviciu bifează like-uri și dau share la poze cu străzi ude, comentând ironic despre vechii sau noii „gospodari”.
Ce să zic! Pe noi, oamenii de rând, nu ne interesează războaiele voastre personale – vrem străzi care nu crapă, trotuare care nu îi pun pe oameni în pericol, servicii publice care funcționează și o administrație care își face treaba.
E momentul ca administrația locală (indiferent care e aia și cine o conduce vremelnic) să înțeleagă că Brașovul nu e un ring de box electoral sau loc de plătit „polițe”, ci un oraș care merită respect. Iar respectul începe cu munca făcută bine și REAL, nu cu comunicate scrise și ilustrate frumos, „ca să ia ochii” pe social media.
Cotidian
În plină iarnă, Compania Apa Brașov anunță debranșări. 300 clienți sunt pe „lista neagră”, iar pentru rebranșare trebuie să plătească până la 1.500 de lei
Clienții Companiei Apa Brașov a anunțat, în plină iarnă, căva începe o campanei de debranșare a clienților care nu își respectă obligațiile asumate prin contract, iar rebranșare vor trebui să plătească între 250 și 1.500 de lei, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă. Debranșarea se va realiza la limita de proprietate, la rețeaua de pe domeniul public.
Restanțierii, vizați de debranșare
Conform datelor Companiei Apa Brașov, la nivelul municipiului Brașov au fost identificați aproximativ 300 de clienți care riscă să fie debranșați.
Unii dintre ei nu a achitat factura (inclusiv penalităţile) în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.
„Reamintim tuturor clienților că furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare este condiționată de plata facturilor, în termenul legal de 45 de zile”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.
De asemenea, pe lista de debranșări sunt și cei care au a împiedicat delegatul împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea clientului.
Ce obligații au clienții Companiei Apa Brașov:
- În cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de apă se află pe proprietatea clientului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
- să aducă la cunoştinţă operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în Anexa nr. 3 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează să trimită facturile; lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a clientului pentru eventualele prejudicii suferite de operator ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare;
- să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract
Cotidian
O nouă pârtie pentru schiorii de top, în Poiana Brașov. Traseul leagă platoul Ruia de telescaunul Ruia
Pasionații sporturilor de iarnă vor avea la dispoziție o nouă pârtie în poiana Brașov. Municipalitatea a anunțat deschiderea unei pârtii de legătură în masivul Postăvarul, numită „Stâna” și destinată schiorilor experimentați.
Ninsorile abundente din această săptămână au făcut posibilă amenajarea pârtiei 3A, cunoscută și sub numele de „Stâna”. Noua rută face legătura între platoul Ruia și telescaunul Ruia, oferind o alternativă mult așteptată la aglomerata pârtie Drumul Roșu, spun reprezentanții Primăriei Brașov. Autoritățile locale susțin, de asemenea, că deschiderea acestei variante va contribui la fluidizarea traficului pe una dintre cele mai circulate pârtii din zonă, reducând presiunea de pe Drumul Roșu în perioadele de vârf.
Schiorii trebuie însă să țină cont de gradul ridicat de dificultate al noii pârtii. Prima porțiune este clasificată ca fiind foarte dificilă (nivel negru), astfel că accesul este recomandat exclusiv celor cu experiență și tehnică avansată.
Cotidian
Județul Brașov a alimentat SGR-ul cu peste 167 milioane de ambalaje, în 2025. Cele mai multe au fost PET-uri
Sistemul Garanție – Returnare (SGR), prin care sunt colectate ambalajele de plastic, metal și sticlă care au inscripționată sigla sigla „cu bănuți” s-a transformat în scurt timp într-o campanie de succes. Sistemul a pornit pe 30 noiembrie 2023, iar cantitățile de ambalaje predate de populație au fost impresionante.
Conform Ministerului Mediului, anul trecut, la nivel național, au fost preluate prn SGR 5,2 miliarde de ambalaje.
În județul Brașov, potrivit statisticilor Asocițaiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI ISO Mediu, în 2025 au vor preluate prin SGR 167.611.947 de ambalaje. Cele mai multe dintre ele, 86.386.567 au fost de plastic. De asemenea, în 2025 au fost preluate 45.116.619 au fost de metal, iar 36.108.761 au fost de sticlă.
Ambalajele cu sigla SGR pot fi depuse predate la magazine, iar pentru fiecare PET, doză sau sticlă se încasează 50 de bani.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Cotidian5 zile agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Sport4 zile agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidian3 zile agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Prima Pagina5 zile agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidian3 zile agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Investitii4 zile agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



