Connect with us

Stiri Brasov

Premieră la Brașov: filmul „CATANE”, comedia multipremiată în regia Ioanei Mischie, este acum în cinematografe

Published

on

Filmul „CATANE”, comedia ingenioasă scrisă și regizată de Ioana Mischie, cu o distribuție de excepție, reunindu-i pe Costel Cașcaval, Iulia Lumânare, Cristian Bota în rolurile principale, alături de Mihai Mălaimare, Bogdan Farcaș, Corneliu Ulici, Flavia Hojda, Pavel Ulici, Mihai Dinvale, Nelu Serghei, Tudorel Filimon, Ioana Abur, Marina Dascălu, Ioana Casetti, Liana Mărgineanu, Alexia Bodai, Antonia Bodai, Roro Șerban, Valeria Oltean, Robert Radoveneanu, Alina Chivulescu, aduce pe marile ecrane o satiră savuroasă, care îmbină poezia vizuală și umorul inteligent într-un stil cinematografic distinct. TRAILER

Actorul Corneliu Ulici va fi prezent la întâlnirea cu publicul din Brașov, vineri, 30 ianuarie, de la 19:00, la Cinema One Laserplex

Superproducția românească a fost filmată integral în Munții Apuseni, punând în valoare unele dintre cele mai emblematice peisaje ale regiunii. Din echipă au făcut parte atât profesioniști cu portofolii premiate, cât și localnici transilvăneni.

„CATANE” rulează în această săptămână la Cinema One Laserplex, precum și la Cinema City Brașov.

Filmul va fi disponibil în 82 de săli de cinema din 45 de orașe din România, în distribuția FORUM FILM.

Un parcurs internațional notabil

După un parcurs internațional de succes, cu premiera mondială la festivalul de clasă A „IFFI Goa”, cu un scenariu multipremiat, dezvoltat la Berlinale Talents, Sundance, Les Arcs, cu o coloană sonoră originală nominalizată la Hollywood Music in Media Awards în top cinci filme străine din întreaga lume, filmul CATANE le propune spectatorilor o experiență cu totul specială, un eseu cinematografic despre autenticitate într-o eră dominată de aparențe. 

Aș vrea ca spectatorii să rămână cu o colecție de întrebări vitale: Ce înseamnă pentru mine „adevăr” și cât de des îl sacrific pentru aparențe? Cum ar arăta o lume în care oamenii ascultă și înțeleg mai mult decât judecă și condamnă? Care sunt limitele mele cu privire la empatie: pot să mă conectez cu cineva complet diferit de mine? Cum putem explora situații tabu fără a le judeca? Cum putem atinge o formă de vindecare colectivă? Cum putem ajunge să vorbim despre o conștiință socială, nu doar individuală? Cum putem valorifica umorul ca liant aproape terapeutic? Ce înseamnă a fi uman într-un sistem dezumanizant? Cum putem să ne folosim imperfecțiunile pentru a ne completa, nu pentru a ne anula?” a menționat Ioana Mischie, scenarista și regizoarea filmului. 

Dezvoltarea și finanțarea scenariului a însumat peste un deceniu, producția a fost realizată în 19 zile de filmare, iar post-producția a reunit minimum doi ani de lucru. 

O colecție de povești reale transformate într-un univers iconic

Inspirat din povești reale, filmul abordează cu umor și sensibilitate o situație cu totul atipică: intenția locuitorilor unui sat de a obține ajutoare sociale pentru handicap păcălind autoritățile, după ce au epuizat orice mijloace de a găsi soluții decente și legale de a supraviețui.

Trei inspectori merg să investigheze cazul neobișnuit. Într-un sat uitat de lume, care pare neatins de civilizație, descoperă o comunitate aparte, care și-a creat propriile reguli condamnabile pentru a supraviețui, foarte unită în încercarea lor de a găsi soluții creative la problemele grave care-i apasă. Comisia de inspecție este trimisă în teren pentru a stabili „adevărul”, însă descoperă, în schimb, o întreagă odisee de adevăruri contradictorii. În confruntarea cu inspectorii, sătenii răspund cu planuri ingenioase, umor fin și improvizație sofisticată. Este o poveste despre toleranță, empatie și împăcare într-o lume a contrastelor profunde.

Filmul îmbină cu măiestrie o abordare creativă curajoasă și o poveste balcanică. Cu un ton poetic care nu judecă situațiile controversate, ci le observă echidistant, „CATANE” propune un univers cinematografic care transformă distanțarea în solidaritate. Proiectul cinematografic excelează prin premisa narativă atipică, distribuția multi-generațională, imaginea de film sofisticată, structura narativă colectivă și muzica originală, aducând în prim-plan o nouă abordare cinematografică.

O comedie rafinată gândită pentru public

Filmul „CATANE” a fost descris de presa internațională drept un deliciu pentru public (Film New Europe), poetic, umoristic și satiric(Cineuropa), o comedie dramatică, surprinzând o răsturnare de situație cu umor negru (Variety), unic în cinematografia română (FNE).

Primele reacții locale la cald după proiecțiile speciale soldout din România au fost, la rândul lor, laudative, publicul apreciind povestea, calitatea imaginii și a muzicii, jocul actoricesc, aplaudând la scenă deschisă întreaga echipă.

„CATANE” promite o experiență cinematografică captivantă, în care suspansul și comicul se împletesc subtil, iar personajele complexe și situațiile neașteptate țin spectatorul cu sufletul la gură până la ultimul cadru.

Acest film are un dar de oferit fiecărei generații în parte și vorbește despre eliberarea de prejudecăți, despre redescoperirea și redefinirea de sine individual si colectiv la un nivel profund. Mi-ar plăcea ca filmul românesc să devină un prilej constant de întâlnire, un ritual pentru autocunoaștere și conectare.” a adăugat Ioana Mischie.

O echipă creativă, multi-generațională, de excepție

Echipa tehnico-creativă a filmului reunește profesioniști români și italieni de excepție. Imaginea este semnată de George Dăscălescu (cunoscut pentru „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu), production designer este Cristina Barbu (cunoscută pentru „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu – Prix Un Certain Regard Cannes), direcția artistică bazată pe repurposing, realizată în colaborare cu Bogdan Ionescu (cunoscut pentru „Metronom”, în regia lui Alexandru Belc, Un Certain Regard Cannes). Colorizarea este realizată de Angelo Francavilla (cunoscut pentru “Gomorra” în regia lui Matteo Garrone – Grand Prix Cannes), sunet priză directă Marco Zambrano, sound design realizat de Ștefan Damian (cunoscut pentru „Planeta Petrila” în regia lui Andrei Dăscalescu) și sound mix realizat de Valerio Brini (cunoscut pentru “Anatomy of a Fall” în regia lui Justine Triet, Palm D’Or Cannes). Muzica originală este semnată de Emiliano Mazzenga, în timp ce muzica live este asigurată cu măiestrie de Taraf de Caliu. Muzica din trailer este compusă de Alexei Țurcan. 

CATANE – primul lungmetraj românesc realizat integral cu producție verde

O producție verde, filmată într-un spațiu pitoresc din Munții Apuseni, „CATANE” vorbește cu tandrețe despre perspective distincte, țintind să redefinească forme de empatie, apropiere, umanitate și blândețe. Filmul își propune să devină un manifest unificator între comunități cu viziuni divergente.

Filmările au avut loc în vara și toamna anului 2023, precum și în 2024, în pitoreasca regiune a Munților Apuseni, reunind o colecție impresionantă de sate izolate. „CATANE” se numără printre primele proiecte românești realizate cu producție verde, utilizând resurse, decoruri și obiecte conform unei metodologii inovatoare în industrie, menită să reducă amprenta de carbon și să promoveze practici sustenabile în cinematografie.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Stiri Brasov

S-a deschis votul public pentru Premiile Anului în Cultură la Brașov

Published

on

By

Consorțiul Cultural Corona anunță deschiderea votului public pentru ediția 2025 a Premiilor Anului în Cultură la Brașov, un demers care își propune să ofere recunoaștere publică celor mai valoroase evenimente, producții și inițiative cultural-artistice din perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025.

După încheierea etapei de nominalizări și validarea dosarelor, publicul este invitat să își susțină favoriții prin vot online. Mai exact, Votul public este deschis aici, până duminică 1 martie, ora 22:00: https://premiileinculturabrasov.fillout.com/2025

Jurizarea se face prin vot public și evaluare externă

Procesul de jurizare păstrează structura consacrată a ultimilor ani, mizând pe echilibru între opinia comunității și evaluarea de specialitate:

  • 50% votul publicului, realizat prin sondaj online
  • 50% votul juriului, format din evaluatori invitați din afara Brașovului, care vor nota proiectele pe o scară de la 1 la 5

Cum se acordă premiile

Conform regulamentului PAC 2025, evaluarea se realizează în proporție de 50% prin vot public și 50% prin votul juriului, format din evaluatori invitați din afara județului Brașov.

Juriul notează fiecare proiect cu punctaje de la 1 la 5 (5 reprezentând nota maximă). Este interzisă promovarea plătită a votului electronic pentru categoriile nominalizate.

Categoriile competiției includ, printre altele:

  • Cartea anului
  • Expoziția anului
  • Spectacolul de teatru al anului
  • Spectacolul de dans/performance al anului
  • Concertul anului
  • Festivalul anului
  • Proiectul literar al anului
  • Proiectul de arte vizuale al anului
  • Proiectul muzical al anului
  • Proiectul cultural al anului
  • Proiectul de educație culturală al anului
  • Debut
  • Afișul cultural al anului
  • Organizația culturală a anului.

Juriul PAC 2025

Ștefan Chirițescu

Head of Strategy la McCann Worldgroup România, brașovean la origine, cu peste 20 de ani de experiență în publicitate. A gestionat clienți locali și regionali și a obținut 38 de premii EFFIE, inclusiv un Grand Effie.

Expertiza sa în strategie și evaluarea impactului proiectelor aduce în juriu o perspectivă complementară, orientată către relevanță, eficiență și valoare culturală în comunitate.

Gabriel Mălăncioiu

Compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al Comitetului Executiv al SNR-SIMC și al unor organizații muzicale internaționale precum Vox Novus (SUA), La Villa des Compositeurs (Franța/Italia) sau Society of Composers (SUA).

Partiturile sale sunt editate de Universal Edition, iar lucrările au fost prezentate pe cinci continente, în peste 350 de concerte. Predă Stilistica interpretării muzicii contemporane, Orchestrație și Analiză Muzicală la Universitatea de Vest din Timișoara. Este considerat una dintre vocile originale ale muzicii contemporane românești.

Lea Rasovszky

Artist vizual, trăiește și lucrează la București. Absolventă a Universității Naționale de Arte din București (Foto-Video, 2008; Master, 2010), doctorand în Istoria și Teoria Artei (din 2018).

Proiectele sale problematizează clișeele și valorile societății actuale, printr-un desen ironic și direct, adesea combinat cu instalații imersive. Este co-fondator al Asociației Maatka Phi (din 2016), implicată în acțiuni sociale, educaționale și culturale, și co-fondator al Atelierele Malmaison (2020), inițiativă dedicată susținerii comunității artistice prin acces la spații de producție și expunere.

Gala de premiere – 3 martie 2026

Evenimentul de decernare a premiilor va avea loc în data de 3 martie 2026, în Sala Studio 181 (Rectorat), Bulevardul Eroilor nr. 29, reunind profesioniști din cultură, reprezentanți ai instituțiilor, organizații independente și publicul interesat.

După un deceniu de existență, Premiile Anului în Cultură la Brașov rămân unul dintre puținele spații de recunoaștere transversală a culturii locale – un loc unde proiectele independente, inițiativele instituționale și vocile emergente sunt puse pe aceeași hartă. Publicul este invitat nu doar să asiste, ci să participe activ – prin nominalizări și vot – la definirea culturii Brașovului de azi.

Premiile Anului în Cultură la Brașov au ca obiectiv trecerea în revistă a celor mai notabile apariții culturale ale anului precedent și consolidarea conștiinței comunității culturale locale. Evenimentul a devenit, de-a lungul edițiilor, un exercițiu anual de reflecție asupra direcției și vitalității scenei culturale brașovene.

Citește mai departe

Politica

Marius Dunca: „PSD a rămas la guvernare pentru a-i proteja pe oameni de măsuri absurde și de tăieri făcute din topor”

Published

on

Prezența Partidul Social Democrat la guvernare nu este un gest de conjunctură politică, ci „o alegere responsabilă”, susține Marius Dunca, care afirmă, într-un comunicat de presă, că social-democrații au rămas în Coaliție pentru a tempera excesele fiscale și pentru a proteja categoriile vulnerabile de efectele unei austerități dure.

Vicepreședintele PSD și liderul organizației județene Brașov spune că partidul a ales să rămână la masa deciziilor pentru a preveni măsuri care, în opinia sa, ar fi afectat direct populația cu venituri mici și medii.

„PSD a rămas la guvernare pentru a-i proteja pe oameni de măsuri absurde și de tăieri făcute din topor. Nu putem accepta ca echilibrul bugetar să fie obținut pe seama celor cu venituri mici și medii sau prin blocarea unor sisteme esențiale precum sănătatea și educația”, a declarat Marius Dunca.

Potrivit acestuia, în absența PSD din Coaliție, România s-ar fi putut confrunta cu o majorare a TVA la 24%, eliminarea plafonării adaosurilor la alimentele de bază, blocarea investițiilor și pierderi de locuri de muncă. De asemenea, Dunca avertizează că ar fi existat riscul unor tăieri salariale în sănătate și alte domenii esențiale, întârzieri la plata subvențiilor agricole și eliminarea unor măsuri de protecție la energie.

Vicepreședintele național al social-democraâilor invocă și nivelul actual al inflației – 9,6% – drept argument împotriva unei politici de austeritate accentuate.

„Inflația arată că austeritatea nu oprește scumpirile, ci le amplifică. Creșterea taxelor și lipsa unei strategii economice coerente au dus la prețuri mai mari, scăderea puterii de cumpărare și reducerea consumului. PSD a avertizat că aceste măsuri vor genera dezechilibre, iar cifrele confirmă aceste riscuri”, a susținut el.

În același context, Dunca afirmă că PSD a reușit să impună în Coaliție o abordare „echilibrată” a reducerilor bugetare, astfel încât domenii precum sănătatea, educația, apărarea și ordinea publică să fie exceptate de la tăieri. Totodată, el spune că au fost corectate „excesele” privind impozitele locale, prin introducerea unor măsuri de protecție pentru persoanele vulnerabile și pentru cei afectați de supraimpozitare.

„PSD va continua să fie vocea rațiunii în această guvernare și să apere interesele categoriilor vulnerabile și ale celor care muncesc cinstit. România are nevoie de echilibru și responsabilitate, nu de experimente fiscale”, a subliniat Marius Dunca.

Social-democrații susțin reducerea cheltuielilor neesențiale și eficientizarea administrației, însă resping ceea ce numesc „austeritate oarbă”. În viziunea PSD, reforma ar trebui să însemne dezvoltare și modernizare, prin stimularea economiei, protejarea locurilor de muncă și creșterea nivelului de trai.

Citește mai departe

Sănătate

Premieră în sistemul sanitar de stat din Brașov: CJ achiziționează un robot pentru prepararea citostaticelor, la Spitalul Județean

Published

on

Consiliul Județean Brașov anunță ca va achiziționa un sistem complet și automatizat de preparare a dozelor individualizate pentru tratamentul cu citostatice, destinat pacienților oncologici imunodeficienți din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după tensiunile din zona civică, create de refuzul autorităților județene de a accepta un parteneriat cu Fundația Metropolis, care a venit cu o donație de peste 500.000 de euro, în vederea modernizării secției de Oncologie de la staționarul Mârzescu.

Investiție de peste 6,5 milioane de lei pentru siguranța pacienților oncologici

Achiziția se realizează în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente din domeniul diagnosticării și tratării cancerului în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în valoare totală de 24.237.325 lei, accesat de administraţia judeţeană în decembrie 2024 prin intermediul Programului Sănătate. 

În cea mai mare parte, aparatura inclusă în proiect a fost procurată pe parcursul anului trecut, când s-au semnat contractele de furnizare pentru un echipament de rezonanță magnetică 3T de înaltă performanță, un citometru în flux şi un cabinet inteligent de depozitare, distribuție și trasabilitate a medicației destinate pacienţilor oncologici. Singurul echipament care a rămas de achiziţionat în acest an este sistemul de preparare a dozelor individualizate de citostatice, estimat la valoarea de 6.570.000 lei (fără TVA). 

La termenul de depunere a ofertelor în platforma e-licitatie.ro, Consiliul Judeţean a înregistrat două documentaţii, din partea unui operator economic şi a unei asocieri de firme, acestea intrând în etapa de calificare şi evaluare tehnică. 

Sistemul medical de stat din Brașov nu are deocamdată un echipament de pregătire a dozelor de citostatice

Sistemul complet și automatizat pentru pregătirea a dozelor individualizate de citostatice oferă avantaje majore în tratamentul bolnavilor oncologici. El reprezintă o soluție tehnologică avansată, concepută pentru a elimina eroarea umană şi riscul de contaminare a soluției perfuzabile, dar și pentru a proteja personalul medical de toxicitatea medicaţiei. 

Echipamentul include o componentă hardware (robot/dispozitiv de preparare a dozelor de citostatice) și una de software (managementul fluxului). În prezent, o aparatură de acest tip nu există în sistemul sanitar de stat din judeţul nostru. În esență, sistemul transformă farmacia spitalului dintr-un laborator manual, într-un centru de precizie robotizat. Importanţa utilizării acestui sistem este esențială pentru pacienții neoplazici imunodeficitari, deoarece orice impuritate sau eroare de dozare în tratamentul lor poate avea consecințe fatale, sistemul lor imunitar fiind deja compromis.

„Achiziţionarea şi punerea în funcţiune a acestui echipament performant reprezintă un salt tehnico-ştiinţific major pentru orice unitate medicală. Mă bucur că prin intermediul fondurilor europene reuşim, iată, să-i asigurăm spitalului public numărul 1 din judeţul Braşov o tehnologie de ultimă generaţie. În lupta cu patologiile oncologice, ne canalizăm eforturile în investiţiile necesare modernizării aparaturii medicale, dublate de cele planificate pentru reabilitarea infrastructurii imobiliare, astfel încât munca, dedicarea şi profesionalismul personalului medical de specialitate să se materializeze în cea mai bună șansă la vindecare şi la o viaţă normală pentru pacienții noștri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Citește mai departe

Trending