Connect with us

Prima Pagina

05.07.2020. Încă 43 de brașoveni depistați cu noul coronavirus. Județul Brașov se apropie de 1.700 de cazuri, în timp ce regulile de distanțare sunt încălcate constant

Published

on

Brașovul continuă să fie un județ problemă în ceea ce privește infecțiile cu noul coronavirus, numai în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 43 de cazuri noi.

De la declanșarea epidemiei, județul a înregistrat 1.694 în 5 iulie de cazuri. De asemenea, Brașovul se regăsește și pe lista județelor în care au fost înregistrate decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.  

Autoritățile nu sunt însă foarte deschise în a pune la dispoziție date la zi referitoare la numărul de teste efectuate la nivelul județului și la numărul de pacienți vindecați și externați sau, în stare severă ori deja decedați. Astfel, se ajunge în situația în care, și la Brașov, la fel ca și în alte părți ale țării, mulți dintre cetățeni nu tratează suficient de serios această problemă (a se vedea petrecerea de vineri, de la Prejmer), fiind chiar recalcitranți la orice fel de restricție recomandată în acest moment. 

La nivel național, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până în data de 5 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienți vindecați și 1.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 391 de noi cazuri de îmbolnăvire.

„Până astăzi, 1.750 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 04.07.2020 (ora 10:00) – 05.07.2020 (ora 10:00) au fost înregistrate 19 decese (11 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța Dolj, Galați, Ilfov, București și Prahova. Dintre acestea, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități”, se arat în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică. 

Conform aceleiași surse, în 5 iulie, la secțiile de Terapie Intensivă erau internați 215 pacienți.
Totodată, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 766.868 de teste.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe: 
 
1. Alba – 467
2. Arad – 707
3. Argeș – 989
4. Bacău – 671
5. Bihor – 694
6. Bistrița-Năsăud – 573
7. Botoșani – 1.045
8. Brașov – 1.694
9. Brăila – 243
10. Buzău – 635
11. Caraș-Severin – 119
12. Călărași – 181
13. Cluj – 693
14. Constanța – 482
15. Covasna – 299
16. Dâmbovița – 668
17. Dolj – 333
18. Galați – 1.028
19. Giurgiu – 274
20. Gorj – 263
21. Harghita – 341
22. Hunedoara – 664
23. Ialomița – 444
24. Iași – 1.026
25. Ilfov – 791
26. Maramureș – 210
27. Mehedinți – 205
28. Mureș – 762
29. Neamț – 980
30. Olt – 280
31. Prahova – 569
32. Satu Mare –  80
33. Sălaj – 120
34. Sibiu – 673
35. Suceava – 4.087
36. Teleorman – 165
37. Timiș – 534
38. Tulcea – 189
39. Vaslui – 193
40. Vâlcea – 63
41. Vrancea – 1.106
42. Municipiul București – 3.396
43. Nespecificat – 37
 

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna

Published

on

Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.

Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.

Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.

Continue Reading

Fapt divers

A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate.   Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat  Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Continue Reading

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Trending