Connect with us

Investitii

Extinderea uzinei de uraniu de la Feldioara, subiect neinteresant pentru ecologiştii braşoveni!

Published

on

UR

Pentru a salva Roșia Montană sute de ecologiști brașoveni ies în stradă. E la modă! În schimb, planurile Companiei Naționale a Uraniului (CNU), pentru extinderea unitatăţii de procesare a uraniului de la Feldioara nu par interesante… Cel puţin asta ar fi prima concluzie, după dezbaterea publică ce a avut loc la Feldioara, pe această temă. ONG-uri prezente: NICIUNUL! Ecologişti interesaţi: NICIUNUL!

La dezbaterea publică organizată de Sucursala din Feldioara a CNU, ce s-a desfășurat miercuri la căminul cultural din localitate, au fost participanţi câţi să îi numeri pe degete.
În sală s-au regăsit, pe lângă un reprezentant al Prefecturii Brașov și primarul comunei, Sorin Taus (a căror prezenţă e de bunsimţ pentru o investiţie de acest gen, realizată de o companie de stat). La acestia se adaugă cinci consilieri locali, șase delegați ai FDGR și câțiva localnici, unii dintre ei preocupați doar de un complex de creștere a porcilor din Feldioara, nu de investiția anunțată de CNU.

 

Investiția, așa cum a fost prezentată de CNU, este grandioasă: în modernizarea Uzinei R (cum mai este cunoscută unitatea) se vor pompa 140 de milioane de euro, urmând ca aici să fie implementată tehnologie de ultimă generație. Impactul asupra mediului, promit cei din CNU, va fi nesemnificativ. Ba mai mult, ei au anunțat că pentru noua unitate au fost obținute deja avizele din partea Direcției de Sănătate Publică Brașov și a Sistemului de Gesionare a Apelor Brașov, care, spun reprezentanții companiei, au apreciat faptul că s-au investit 10 milioane de euro, pentru construirea unei noi stații de epurare a apelor industriale.

ur2

 

Detalii despre proiect:

  •  În momentul de față, proiectul este analizat de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, în vederea emiterii acordului de mediu. După eliberarea acestui document va fi stabilită valoarea finală a investiției, după care documentația va fi trimisă la Guvern, care va trebui să aprobe indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții. În 2014, CNU estimează ca va fi elaborat proiectul tehnic, apoi vor începe lucrările, care vor dura 24 de luni. În toate fazele elaborării proiectului tehnic se vor organiza dezbateri cu factorii interesați, inclusiv cu autoritățile locale. Dacă totul decurge conform acestui grafic, în 2016 noua unitate va fi deschisă. Durata de funcționare va fi de 20 de ani;
  • La Uzina R se vor construi noi hale și vor fi aduse utilaje de ultimă generație, astfel că va fi redus consumul energetic, iar randamentul va crește semnificativ. Mai precis, noua tehnologie va permite extragerea a 93,7 % din uraniul existent în minereu. În momentul de față, randamentul este de 75%-85%. Noile clădiri vor fi construite în spațiul de protecție radiologică, ce are o suprafață de 500 de hectare;
  • Cele 4 milioane de tone de steril, ce sunt depozitate acum în compartimentul nr. 3 al bazinului de decantare vor fi reprocesate, recuperându-se o parte a uraniului ce nu a putut fi extras până acum. În faza următoare, sterilul va fi depozitat în compartimentul nr. 3. În compartimentul nr. 2 al iazului va fi depozitat sterilul rezultat în urma procesării minereului ce va fi adus după deschiderea noii linii de procesare;
  • În mare parte, apa folosită pentru procesarea minereului va fi reintrodusă în procesul tehnologic;
  • Unitatea va prelucra între 80.000 și 120.000 de tone de minereu pe an. În momentul de față aici se prelucrează 200.000 de tone;
  • La noua unitate vor lucra aproximativ 270 de persoane, din care 180 vor fi implicate în procesare, restul fiind personal auxiliar. În prezent, la Uzina R lucrează aproximativ 500 de persoane, dintre care 200 sunt din Feldioara;
  • De la mine, minereul va fi adus la Feldioara cu ajutorul camioanelor. În prezent, minereul este transportat pe calea ferată;
  • Produsul finit, dioxidul de uraniu, va fi transportat la Pitești (unde se obține combustibilul necesar funcționării centralei nucleare de la Cernavodă), ca și până acum, în containere de inox, încărcate în camioane speciale.  În momentul de față, lunar, sunt expediate aproximativ 20 de tone de dioxid de uraniu;
  • CNU susține că investiția nu va avea impact negativ asupra apei, solului aerului și nu prezintă nici un risc pentru sănătatea populației.

 

Beneficii pentru Feldioara? Noi incă le căutăm…
Conducerea CNU a afirmat că, pentru obținerea autorizației de construcție va achita o taxă în valoare de 1,5 milioane de euro (terenul este in intravilanul localității Feldioara).

De cealaltă parte, primarul Feldioarei, Sorin Taus, a afirmat că a discutat cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, cerându-i ca 1% din valoarea investiției să fie virată către bugetul local al comunei: „Este vorba despre aproximativ 18 miliarde de lei vechi. Ministerul Economiei a găsit soluția să nu plătească: a invocat un act normativ potrivit căruia acest minister este scutit de la plata unor taxe”.
Aşadar, de aici, nimic către bugetul local, deşi prin Feldioara vor trece camioane grele ce vor folosi infrastructura localităţii.

Acum, primăriile localităților unde CNU are obiective (inclusiv Cernavodă), vor să convingă Guvernul să emită un act normativ prin care aceste localități să beneficize de măsuri compensatorii.

Versiunea CNU a poveştii sună inofensiv. Despre riscuri nu vorbeşte nimeni. Asaltați de argumentele proiectantului şi în absenţa unei „opoziţii” competente din partea ONG-urilor de mediu, care au lipsit cu desăvârşire de la această dezbatere- e adevărat, mai puţin firebinte decât proiectul Roşia Montană- rămânem doar cu partea frumoasă, glorioasă şi înfloritoare a poveştii…

Continue Reading
5 Comments

5 Comments

  1. Erwin Albu

    04/10/2013 at 09:31

    Atac inutil la adresa puţinilor care mai reacţionează în această ţară, în care la fiecare secundă apar noi şi noi subiecte demne de reacţie civică şi care necesită atitudine. Însă cu puţinele resurse umane şi chiar financiare personale (pentru că nu, nu ne plăteşte Soros), cum să faci faţă avalanşei de nereguli sau subiecte care necesită analize, obiecţii şi atitudini?

  2. metropolitan2012

    04/10/2013 at 11:56

    Textul nu s-a vrut a fi un atac. Ne-am dorit sa provocam o reactie, oricat de mica, din partea celor care formeaza societatea civila si care pot interveni in astfel de dezbateri pe niste proeicte care ne privesc pe toti. Extinderea Uzinei R ne priveste pe toti brasovenii, insa, din nou, nu cunoastem toate aspectele proiectului. Iar prezenta mai multor cetateni si a unor ONG-uri la dezbatere poate ar fi provocat niste raspunsuri la intrebarile care sunt in aer.

    Am auzit pana acum doar varianta investitorului, adica cea oferita de Compania Nationala a Uraniului, care spune ca totul e infloritor si nu are cum sa dauneze mediului si localitatii. Nimeni nu se intreaba insa de pana acum Agentia de Mediu nu si-a dat ok-ul proiect, desi acesta a fost inaintat mai demult pentru avizare, nimeni nu se uita atent sa vada ca cetatenii, nu numai ca nu vor avea locuiri de munca in plus, vor pierde aproape jumate din cele existente acum (de la 500 de job-uri vor ramane 200 si ceva).
    Minereul de uraniu va fi transportat la Uzina R cu camioane de mare tonaj, pe sosea!! Cand peste tot in Europa, astfel de transporturi folosesc caile ferate, noi alegem varianta mai ieftina dar mai distructiva, mai poluanta, mai periculoasa… Doar cateva intrebari care isi pot gasi raspuns printr-o presiune un pic mai mare din partea cetatenilor.

    PS- Ii respectam pe cei care lupta pentru RM, cu conditia ca ei protesteze din convingere, nu din teribilism.

  3. marius

    04/10/2013 at 16:24

    Sunt cumva de acord ca nu asa reusiti sa atrageti atentia asupra acestui subiect. E o tehnica deja rasuflata si folosita prin toate platourile tv care chipurile discuta despre protestele RM: da’ pentru cutare lucru sau pentru cutare chestie de ce n-au protestat?

    Puteati foarte frumos si civilizat sa prezentati faptele, si sa legati frumos de faptul ca in Romania s-a trezit de curand un curent civic fara precedent si ca astfel de proiecte ca cel de la Feldioara trebuie discutate alaturi de alte subiecte de actualitate, ca RM.

    Nu sunteti cam tupeisti daca banuiti ca pentru RM se protesteaza din teribilism? Ce rost a avut remarca asta?

    Fiti civilizati!

  4. Ioan

    07/10/2013 at 12:12

    Nu spuneți că este la modă să ieși în stradă pentru Roșia Montană, dacă era așa, am fi fost cu miile acolo (cel puțin mai mulți decât cei ce stau la terase pe Republicii)! Vrem să ne implicăm, vrem să știm – nu mai urechiați pe cei ce au un minim de simț civic în județul ăsta adormit! Apropo, e la modă să lucrezi în media și să critici „ecologiștii” – nu?

  5. Ionescu Dan

    08/10/2013 at 12:37

    Reprezint Societatea Ornitologica Romana, un ONG care este co-custode al ariei protejate de la Dumbravita-Rotbav. Desi uzina se afla la doar cativa km de aria protejata, nu am stiut absolut nimic de acest proiect si de intalnire. Ne vom interesa la APM.

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending