USR a pornit cursa internă de desemnare a candidatui pentru Primăria municipiului Brașov și a listelor de candidați pentru Consiliul Local Brașov și Consiliul Județean.
Potrivit președintelui USR Brașov, Irineu Darău, până la acest moment există un singur membru care s-a înscris în cursa pentru desemnarea candidatului la Primăria Brașov, în persoana senatorului Allen Coliban. Înscrierile se finalizează însă pe 10 septembrie, ora 23.59 astfel că pâna atunci este posibil să apară și alte variante.
De asemenea, tot pentru municipiul Brașov, până acum s-au înscris si 16 membri USR care vor să candideze pentru Consiliul Local.
La acest moment, USR are și un candidat pentru presedinția Consiliului Județean, singurul care s-a înscris în cursa internă, până acum, fiind Codruț Bucur, fost președinte al organizației municipale.
Pe 12 septembrie, de la ora 16.00, la Sala Europa a Hotelului Aro Palace va avea loc o dezbatere publică în care toți acești candidați pentru primarie, CL și CL se vor prezenta și vor răspunde întrebărilor celor prezenți.
La finalul procesului de selecție internă va avea loc o procedură de vot in care fiecare membru își va spune opinia și vor fi stabiliți candidații din partea USR.
Într-o a doua parte a procesului, urmează negocierile cu partenerii de la PLUS pentru candidaturile finale, a declarat președintele USR Brașovn Irineu Darău.