Montaniarzii au așteptat două luni pentru a putea merge pe munte. Celor din Brașov le va fi mai ușor, pentru că au munții la doi pași.
Astfel, cei care vor sa facă o drumeție “de încălzire”, pot merge pe Postăvaru sau pe Piatra Mare. Totuși, ei trebuie sa ia în calcul faptul că sunt închise cabanele. De asemenea, potrivit unei decizii a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Săcele, Canionul 7 Scări din Piatra Mare rămâne închis. De asemenea, în perioada următoare nu va fi deschisă nici tiroliana de la 7 Scări.
Pentru cei care prefera traseele tehnice, o pot alege Piatra Craiului, dar trebuie sa fie atenți când îşi aleg traseele, dar și sa ia în calcul faptul că nu va fi deschisă, din 15 mai, Cabana Curmătura.
„În această perioadă nu este recomandat să se folosească refugiile. Dacă, totuşi, ei aleg să petreacă mai multe zile pe munte, cel mai bine este să doarmă în cort. De altfel, se poate folosi inclusiv campingul de la Cabana Curmătura”, a declarat directorul Parcului Naţional Piatra Craiului, Mircea Vergheleţ, citat de bzb.ro.
De asemenea, acesta a precizat pe traseele de pe versantul vestic (cum este cazul traseului „La lanţuri” sau Brâul Ciorânga) mai este un strat consistent de zăpadă, astfel că este bine ca acestea să fie evitate.
Pentru accesul în Piatra Craiului trebuie plătită o taxă de vizitare, în valoare de 5 lei/persoană pentru 7 zile sau de 20 lei/persoană pentru întreg sezonul (1 mai – 30 octombrie). Această taxă se poate plăti online, pe site-ul pcrai.ro, prin SMS, la numărul 7473 sau la automatele albastre aflate la Poşta Zărneşti, Centrul de vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului, Cabana Plaiul Foii sau Valea lui Ivan (în judeţul Zărneşti).
Fii primul care comentează