PNL Brașov și-a depus azi lista de candidaturi pentru Consiliul Local Brașov, împreună cu propunerea pentru Primăria municipiului. Dacă pentru aceasta din urmă toată lumea se aștepa la o nouă candidatură din partea actualului primar, George Scripcaru, lista de propuneri pentru Consiliul Local vine cu multe suprize.
Astfel, dacă pe primele două locuri ale listei se regăsesc George Scripcaru și Adrian Oprică, politicieni cu experiență deja în politica locală, pe locul 3 se regăsește dr. Cristina Vecerdi, coordonator al UPU-SMURD de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Lista, propusă de PNL arată astfel:
George Scripcaru – primari în funcție
Adrian Oprică – președintele organizației municipale, economist
Cristina Vecerdi – șefa Unității de Primire Urgențe de la Spitalul Județean, medic
Sebastian Rusu – actual consilier local, profesor
Werner Braun – fost consilier local din partea FDGR, președintele Clubului Economic German, inginer
Valeriu Vătafu – avocat
Adrian Codreanu – de la organizația din Bartolomeu, arheolog
Sebastian Băduleascu – consilier local, economist
Alexandru Stănescu – istoric
Radu Paul – organizația Tractorul, manager
Pușcașu Alexandru Claudiu – inginer
Costel Vieriu – economist
Pamela Diaconu – actual consilier local, avocat
Alexandru Mihai Ilași – ingner IT
Cătălin Anton – ofiter
Marian Predoi – inginer
Constantin Busuioc – laborant – chimist
Ciprian Chiricheș – fost consilier local, jurist
Lavinia Mitrea – jurist
Andrei Solomon – inginer
Ovidiu Micu – economist
Vasile Remus Popa – traducător
Gheorghe Cojocaru – economist
Iulia Mara – consilier local in funcție, economist
Ioan Andrei – lucrător comercial
Teodor Cramer – mecanic auto
Petru Bogdan Sîngeap – economist
Răzvan Florin Vieriu – tehnician
Sorin Siegel – mecanic
Ionut Cristin David – student Fac. de Medicină
Valentin Mihai Horvath -economist
Clement Avasiloae – electrician
Daniel Popescu – inginer
Marian Geman – economist
Bogdan Năstase – inginer
Pe lista celor 27 de propuneri ale PNL pentru Consiliul Local Brașov, media de vârstă este de 42 de ani, după cum a precizat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, cel care deschide lista de consilieri județeni. De asemenea, trebuie precizat că din aleșii liberali care azi se regăsesc în Consiliul Local, doar șase se regăsesc pe lista noilor propuneri: Adrian Oprică, Sebastian Rusu, Sebastian Bădulescu, Costel Vieriu, Pamela Diaconu și Iulian Mara.
Related Topics:
1 Comment
Ioana
24/08/2020 at 15:18
In primul rand, cred ca sansele ca Ialomitianu sa castige sunt foarte mari si merita mai mult sa fie primarul Brasovului. El vine cu niste proiecte si idei foarte bune, sustinute chiar si de cetateni. #Ialomitianuprimar #sustinALDE
Ioana
24/08/2020 at 15:18
In primul rand, cred ca sansele ca Ialomitianu sa castige sunt foarte mari si merita mai mult sa fie primarul Brasovului. El vine cu niste proiecte si idei foarte bune, sustinute chiar si de cetateni. #Ialomitianuprimar #sustinALDE