Intrarea în vigoare a noii hotărâri de Guvern prin care sunt stabilite noile măsuri anti-Covid nu a condus la anularea carantinei din comuna Sânpetru ci la o menținere a ei, dublată și cu noile restricții.
Astfel, In Hotărârea nr.87 din 27 martie, aprobată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov se arată:
„Având în vedere că în unitatea administrativ-teritorială Sânpetru este instituită carantina zonală, articolul 6, alin. 1 din Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 6658 din 17.03.2021 se modifică și va avea următorul conținut: se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea in intervalul orar 5.00-18.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program nonstop”.
Conform ordinului amintit, comuna Sânpetru este în carantină pentru perioada 18.03.2021 (ora 22.00) – 1.04.2021 (ora 22.00), iar până în 1 aprilie, rămân în vigoare măsurile anti-carantină, cum este cea a circulației cu legitimație, adeverință sau declarație pe tot parcursul zilei.