Activitatea a două centre de permanență din județul Brașov, cel de la Râșnov și cel de la Feldioara, a fost suspendată, începând cu data de 1 noiembrie 2024. Decizia a fost transmisă primăriilor celor două localități de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov, iar măsura este una temporară.
Astfel, activitatea Centrului de permanență de la Râșnov este suspendată pentru perioada 1 – 30 noiembrie, iar Centrul de permanență este închis pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.
Potrivit Primăriei Râșnov, activitatea centrului de permanență din acest oraș a fost suspendată din cauza lipsei de personal.
„Primăria Râșnov a primit în această dimineață (luni, 4 noiembrie – n.r.) adresa Direcției de Sănătate Publică Brașov privind suspendarea activității Centrului de Permanență Râșnov în perioada 01 noiembrie – 30 noiembrie 2024 din cauza numărului insuficient de medici care să asigure programul de permanență. Doamna doctor Anca Morar, coordonatorul Centrului de Permanență Râșnov și-a anunțat intenția de a demisiona din funcție încă de anul trecut, din decembrie. Odată cu demisia doamnei, coordonarea Centrului ar trebui preluată de un alt medic. La Râșnov, în momentul de față ar trebui să existe 7 medici și 5 asistenți medicali, dar nu sunt disponibili decât 4 medici, ceea ce face imposibilă desfășurarea activității. Timp de un an de zile nu s-a identificat o soluție în ceea ce privește această problemă”, a anunțat Primăria Râșnov.
Centrul de permanență de la Râșnov deservește acest oraș și zona învecinată.
În ceea ce privește Centrul de permanență de la Feldioara, nici Primăria Feldioara, nici Direcția de Sănătate Publică Brașov nu au explicat de ce activitatea acestuia a fost suspendată. Acest centru deservește cinci comune, respectiv Feldioara, Crizbav, Maieruș, Apața, Ormeniș.
În centrele de permanență sunt asigurate servicii medicale (urgențe minore) în afara programului funcționare a cabinetelor medicilor de familie. Cum centrele de la Râșnov și Feldioara sunt acum închise, pacienții vor ajunge direct la spitale sau se vor trata acasă, până când vor putea ajunge la medicul de familie.
Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în județul Brașov există 10 centre de permanență, dintre care sunt funcționale în prezent doar 8.
Lista centrelor de permanență din județul Brașov:
- MED-FAM GRUP ASTRA Brașov (4 cartiere din municipiul Brașov);
- MEDO Braşov (2 cartiere din municipiul Brașov, orașul Ghimbav);
- Brașov – Cartierul Avantgarden – Cartierul Bartolomeu (2 cartiere din municipiul Brașov);
- Coresi (2 cartiere din municipiul Brașov);
- Victoria (orașul Victoria);
- Feldioara (Feldioara, Crizbav, Maieruș, Apața, Ormeniș) – activitate suspendată 6 luni (1.11.2024 – 31.03.2025);
- Tărlungeni (Tărlungeni, Zizin);
- Predeal (Orașul Predeal și zona învecinată cu posibilități de adresabilitate inclusiv din Jud. Prahova);
- Râşnov (Orașul Râșnov și zona învecinată cu posibilități de adresabilitate) – activitate suspendată 1.11-30.11.2024);
- Hărman (Hărman, Sânpetru, Bod).
Fii primul care comentează