Consiliul Județean Brașov a anunțat proiectele ce vizează infrastructura rutieră, pe care are în plan să le deruleze în cursul anului 2025. Unele proiecte sunt deja în derulare, iar altele ar urma să fie începute. Practic, în acest an, administraţia judeţeană îşi propune să gestioneze şantiere de modernizare a 96,3 km de drumuri judeţene, pentru care sunt alocate finanţări ce depăşesc 336,5 milioane de lei. În acelaşi timp, vor fi accesate fonduri europene pentru refacerea totală a 53,1 km de drumuri din zona metropolitană a municipiului Braşov, un proiect multianual estimat la peste 530 de milioane de lei.
Conform informațiilor Consiliului Județean Brașov, în Țara Făgărașului sunt în desfășurare sau în pregătire cele mai multe investiții vizând modernizarea infrastructurii rutiere.
Astfel, anul acesta va fi terminată construcția noului pod de la Voila, situat pe drumul judeţean DJ 105.
„Există o necesitate majoră în acest sens, atât a locuitorilor din Cincșor și Cincu care au nevoie de o legătură viabilă cu DN 1, cât și a militarilor din cadrul Grupului de Luptă NATO de la Cincu, care necesită o accesibilitate rapidă pentru transportul mijloacelor tehnice”, au menționat reprezentanții Consiliului Județean Brașov.
Consiliul Judeţean Braşov implementează lucrările cu fonduri accesate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – Etapa a II-a, în valoare de 32.242.083,28 lei, la care cofinanţarea asigurată din bugetul propriu al judeţului este de 7.475.944,80 lei. În aceste zile, constructorul SC Con-A SRL Sibiu va relua lucrările sistate pe perioada sărbătorilor de iarnă, urmând să continue asamblarea elementelor metalice ale podului și să lucreze la construirea căii de circulație a acestuia. Cu o lungime de 93,95 metri și o lăţime de 13,50 metri, podul de la Voila este o investiţie esenţială pentru infrastructura rutieră a județului Brașov, fiind proiectată să dureze 100 de ani. Finalizarea podului de la Voila va însemna încheierea celor cinci proiecte pentru care Consiliul Județean Braşov a obținut finanțări în cadrul PNDL II, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Administrația județeană brașoveană a început demersurile la Guvern
Ca o continuare firească a acestei investiții pentru asigurarea conectivității bazei militare cu principalele căi rutiere de transport, dar și cu viitoarea autostradă Sibiu – Făgăraș, în planurile autorității județene în perspectivă intră modernizarea drumului DJ 105 Voila (DN1) – Cincșor – Cincu – limită Jud. Sibiu, care să includă și construirea unor variante de ocolire a satelor Cincșor și Cincu. Cea mai rapidă modalitate în care acest proiect s-ar putea realiza ar fi preluarea lui de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, fapt pentru care oficialii județeni vor face noi demersuri la Ministerul Transporturilor.
Aceste variante ocolitoare au fost solicitate de mulți ani de locuitorii celor două sate, care sunt nemulțumiți de faptul că prin Cincșor și Cincu trec transporturile militare de mare tonaj (unele transporturi trec de 60 – 70 de tone, cum este cazul platformelor care transportă tancuri). Ba mai mult, traficul ar urma să se intensifice în perioada următoare, având în vedere că în baza militară de la Cincu este în curs de extindere.
Fii primul care comentează