Connect with us

Cotidian

Directorul interimar al Companiei Apa Brașov, Daniel Gligoraș, va fi schimbat. Salariile „de lux” ale directorilor sunt o tradiție la companie, dar cel nou ar putea avea venituri mai mici

Published

on

Directorului interimar „de lux” al Companiei Apa Brașov, Daniel Gligoraș, care are un salariu brut de 71.000 de lei (aproximativ 42.000 de lei net) nu-i va mai fi prelungit contractul de mandat, care expiră în 4 martie. Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al Companiei Apa Brașov în ședința din 11 februarie, când a fost analizat actualul contract semnat de Gligoraș în 4 octombrie 2024.

Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (ADIDAJ) Brașov (care are calitatea de autoritate publică tutelară pentru Compania Apa Brașov), Șerban Todorică, a dat de înțeles că un motiv pentru care nu va mai fi prelungit contractul directorului este legat de o „clauză de reziliere abuzivă” a contractului, în care se arată că într-o astfel de situație, directorul ar putea primi 450.000 de euro.

„Contractul de mandat încheiat de directorul interimar va fi analizat, pentru că membrii Consiliului de Administrație au unele suspiciuni privind modul în care acesta a fost încheiat”, a declarat Șerban Todorică.

Pe de altă parte, Șerban Todorică a declarat că membrii actualului Consiliului de Administrație ai Companiei Apa Brașov (care și-a început mandatul în 16 decembrie 2024) au spus că persoana care a semnat, în numele angajatorului contractul cu Gligoraș nu avea dreptul să facă acest lucru. Mai exact, contractul a fost semnat de un director din cadrul Companiei Apa în baza unei împuterniciri din partea Consiliului de Administrație veche de patru ani, în condițiile în care, potrivit legislației, această împuternicire are o valabilitate de trei ani. În această situație există posibilitatea constatării nulității contractului de mandat, directorul ar putea fi pus să restituie salariile încasate.

În acest caz, ar putea apărea alte complicații: ce se va întâmpla cu documentele semnate de Gligoraș în calitate de director?

De asemenea, reprezentantul ADIDAJ a menționat că există și o problemă legată de baza legală ce a fost luată în considerare în stabilirea salariului directorului.

„Anul trecut apărut noi prevederi legale, prin care au fost stabilite noi formule de calcul a salariului directorilor din astfel de entități. În cazul în care erau aplicate aceste formule, salariul directorului Companiei Apa Brașov nu putea ajunge la 7.100 de lei. S-a ajuns la această sumă pentru că a fost aplicată vechea legislație. Contractul noului director va fi semnat cu respectarea legislației în vigoare”, a declarat președintele Asociației.

Totodată, Șerban Todorică a spus că Daniel Gligoraș nu a vrut să pună la dispoziția Consiliului de Administrație contractul lui de mandat.

„Acesta a transmis o copie a contractului abia în 10 februarie, după ce a primit o adresă scrisă prin care i s-a cerut acest lucru”, a mai spus Șerban Todorică.

Cum vede directorul interimar situația

De cealaltă parte, Compania Apa a transmis un drept la replică al directorului interimar, prin care acesta neagă toate acuzațiile ce i-au fost aduse de către membrii Consiliului de Administrație.

„Am fost avertizat că voi fi subiectul unei campanii de presă. Înțeleg că sunt subiecte sensibile, care, prezentate în mod voit denaturat, pot aduce o atingere gravă a imaginii mele. Aceasta stare de fapt îmi relevă, fără echivoc, că nu se are în vedere interesul real al Companiei Apa Brasov SA, ci doar ambiția unora de a accede la funcții și la un statut social, pe care, în alt context, nu l-ar putea avea. În mod intenționat, nu am insistat asupra unor aspecte juridice sau tehnice, pentru a nu complica percepția opiniei publice asupra acestor subiecte. În schimb, am să o fac în fața organelor competente, pentru că repet, o justificare deformată în mass media a unui abuz făcut de o parte a membrilor C.A., nu «legalizează»” deciziile acestora”.

Referitor la faptul că nu a vrut să pună la dispoziția Consiliului de Administrație contractul de mandat, Gligoraș a spus:

„Afirmația este caraghioasă. După cum bine se știe, un contract se încheie între două părți, fiecare parte semnatară având câte un exemplar. Astfel, membrii Consiliului de Administrație au acces la toate documentele încheiate cu terți, fără să fie nevoiți să solicite acestora copii pentru a fi analizate”.

Referitor la problema salariului și a „clauzei de abuz”, el a declarat pentru Radio România Brașov FM:

Eu am preluat un interimat în aceleași condiții de plată existente în vigoare din anul 2020, pe mandatul 2020-2024. Nu am primit nimic în plus (…) Remunerația respectivă era în vigoare din 2020. Cât privește clauza de despăgubire în valoare de 400.000 euro sau «clauza de abuz» este o clauză care nu solicită nimic, ci doar să nu se facă un abuz. Altfel, nu are efect. De ce să fiu demis prin abuz?”.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending