Echipa de înot a clubului Hyperion Brașov confirmă încă o dată valoarea tinerilor înotători pregătiți de Szasz Szilard, care s-au întors cu rezultate remarcabile, și anume 34 de medalii, 25 de aur, 7 de argint și 2 de bronz, de la Grand Prix Swimming Seraing, desfășurat în perioada 20-22 martie în Regiunea Liege. Competiția a reunit la start aproape 300 de sportivi din 24 de echipe, reprezentând cinci țări: Belgia, Italia, Olanda, Germania și România. De asemenea, Hyperion Brașov a terminat pe locul 1 la numărul total de medalii câștigate între cluburi.
Szasz Szilard, antrenorul clubului de natație Hyperion, care an de an aduce Brașovului medalii naționale și internaționale, a declarat că este mândru că, deși a participat cu doar opt sportivi, Hyperion a reușit să domine competiția:
„Sunt foarte mândru de echipa mea. Chiar dacă am participat cu doar opt sportivi, am reușit să dominăm competiția și să obținem rezultate excepționale. Sportivii au fost determinați și au demonstrat performanță de top.”
Antrenorul brașovean a mai precizat că a fost impresionat că bazinul din Seraing, deși vechi de peste 40 de ani, respectă standardele europene și este omologat LEN, permițând organizarea unor competiții internaționale de nivel înalt.
Despre următoarele obiective ale sportivilor de la Hyperion, antrenorul Szasz Szilard a adăugat:
„Echipa se pregătește pentru Campionatul Național de Natație de la Otopeni, din perioada 22-26 aprilie 2026, cu scopul de a califica cât mai mulți sportivi la competițiile internaționale prin lotul național al României. Ne pregătim bine și, pentru asta, țin să mulțumesc administrației Bazinului Olimpic Brașov pentru condițiile oferite și părinților pentru susținerea continuă.”
Rezultate individuale ale sportivilor Hyperion Brașov la Grand Prix Swimming Seraing:
• Crainic Smaranda – 5 medalii de aur • Păltinișanu Luca – 5 medalii de aur, 1 argint • Vlad Ionescu – 4 medalii de aur • Tirila Larisa – 3 medalii de aur, 2 argint • Vancsa Fruzsina – 3 medalii de aur, 1 argint • Coman David – 2 medalii de aur, 1 argint, 1 bronz • Kantor Robert – 2 medalii de aur, 1 bronz • Orban Eduard – 1 medalie de aur, 2 argint
Locul 1 în clasamentul pe echipe
Hyperion Brașov s-a clasat pe locul 1 din 24 de participante, depășind echipe cu loturi mult mai numeroase (15–25 de sportivi), demonstrând astfel determinarea înotătorilor brașoveni.
Performanțe speciale pentru tinerii înotători brașoveni
Top 3 rezultate individuale pe categorie de vârstă: • Y1 fete (2010-2011): 1. Crainic Smaranda, 2. Tirila Larisa, 3. Vancsa Fruzsina • Y2 băieți (2012-2013): 1. Păltinișanu Luca • Y1 băieți (2010-2011): Vlad Ionescu – 2. loc și recordul competiției la 100 m liber