Prima Pagina

FOTO. „Kids Judo Cup” a adus clubului Kids Tâmpa 18 medalii!

Prima ediție „Kids Judo Cup”, organizată la Brașov, a reunit 740 de sportivi din România și Republica Moldova. Clubul Kids Tâmpa a obținut 18 medalii și a încheiat competiția pe locul 5 în clasamentul general.

Publicat

in

Prima ediție a competiției de judo „Kids Judo Cup”, organizată de clubul Kids Tâmpa Brașov, în weekend, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, a reunit pe tatami nu mai puțin de 740 de sportivi din țară și de la opt cluburi din Republica Moldova, fiind considerată un succes atât pentru clubul organizator, cât și pentru oraș.

După o zi de competiție plină, Kids Tâmpa a reușit să câștige 18 medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint și 6 de bronz. La final, antrenorul clubului Kids Tâmpa, Vasile Blendica, s-a declarat mulțumit:

„A fost un concurs foarte bun pentru noi, atât din punct de vedere al organizării, cât și din punct de vedere sportiv, pentru că am câștigat 18 medalii, iar toți sportivii au avut meciuri frumoase, din care au avut de învățat. Sperăm să aducem în continuare clubului multe medalii în competițiile la care participăm. Mulțumim tuturor celor care ne susțin, clubului și sponsorilor, care au făcut ca organizarea acestei prime ediții de la Brașov să fie excelentă.”

Și președintele Kids Tâmpa, Adrian Zahariea, a fost încântat de numărul mare de sportivi înscriși la prima ediție a „Kids Judo Cup” și de atmosfera din sală, considerând competiția un succes atât pentru judoul brașovean cât și pentru promovarea Brașovului.

„A fost o competiție frumoasă, în care ne-am putut bucura de prezența unui număr mare de sportivi. Cu siguranță, acest concurs va deveni o tradiție la Brașov, oraș care merită o bună promovare a acestui sport. Așa cum se știe, judo a adus de-a lungul vremii numeroase titluri naționale și internaționale, iar acest lucru ne obligă să continuăm să creștem campioni pentru Brașov și pentru România.”

Rezultate obținute de Kids Tâmpa la „Kids Judo Cup”

U10
Radu Emma – locul 1
Fliușcă Natalia – locul 1
Chisăliță Zian – locul 2
Chisăliță Zenaida – locul 3

U12 (2015–2016)
Radu Emma – locul 1
Șerban Rebeca – locul 1
Mărcuț Eduard – locul 2
Lupu Matei – locul 2

U13
Fliușcă Antonia – locul 3

U14 (2013–2014)
Păun Victor – locul 3
Zahariea Pavel – locul 3
Constantin Alexandra – locul 3

U16 (2011–2012)
Păun Bogdan – locul 1
Man Carla – locul 2
Echim Ianis – locul 2
Ghiran Alexandru – locul 3

U18
Leța Raysa – locul 1
Băilă Andrei – locul 2

Clubul Kids Tâmpa s-a clasat pe locul 5 în clasamentul pe medalii, din 46 de cluburi participante la competiție.

Trending

Exit mobile version