Aproximativ 100 de brașoveni au participat miercuri la o întâlnire publică organizată de Primăria Brașov, având ca temă proiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Centrul Civic, în care este inclusă și Catedrala Brașovului, o investiție care i-a împărțit pe brașoveni în două tabere. Cu toate că sunt brașoveni care se opun acestui construirii acestui lăcaș de cult, acesta se va realiza, având în vedere că în anul 2017 a fost pronunțată o sentință judecătorească prin care municipalitatea brașoveană a fost obligată să includă proiectul în Planul Urbanistic Zonal.
Înălțimea de 25 de metri se va regăsi în noul PUZ
Pe de altă parte, în timpul întâlnirii publice a fost clarificată problema înălțimii catedralei. Mai exact, conform conceptului prezentat în timpul dezbaterii pubice, catedrala va avea o înălțime de 25,42 de metri la nivelul cupolei principale, iar cu tot cu cruce va ajunge la 27,41 de metri. În aceste condiții, reprezentanții firmei care realizează PUZ-ul au anunțat că în documentul final va fi modificată înălțimea maximă admisă pentru lăcașul de cult în propunerea supusă consultării publice: 80 de metri (înâlțimea maximă a volumului central) și 100 de metri cu tot cu turle.
Cum ar trebui să arate Catedrala Brașovului?
Catedrala Brașovului se va construi lângă Bisericuța de lemn din Centrul Civic, care va fi demontată și mutată pe alt amplasament. Conform conceptului prezentat în timpul întâlnirii publice, viitoarea catedrală ar urma să se construiască în stil bizantin, proiectantul care realizat acest concept afirmând că în acest mod se afirmă apartenența la biserica răsăriteană.
„Construcția va pune accentul pe spațiul interior, pe orizontalitate, nu pe verticalitate. Spațiul interior va pune în valoare cupola centrală. Clădirea va avea o înălțime de aproximativ 25 de metri, o lățime maximă de 33 de metri și o lungime de 42 de metri”, a declarat arhitectul care a făcut prezentarea conceptului.
În replică, mai mulți participanți au apreciat că forma propusă pentru catedrală, care va avea o formă masivă, nu este potrivită zonei și au solicitat organizarea unui concurs de soluții de către Ordinul Arhitecților din România.
De asemenea, au fost propuse și câteva soluții. O idee a fost ca noua construcție să combine arhitectura religioasă din cele trei provincii istorice românești (Transilvania, Moldova și Țara Românească). O altă propunere a fost ca viitoarea catedrală să fie construită într-un stil modern, așa cum este biserica din Predeal sau cea din Valea Cetății. De asemenea, o brașoveancă a propus ca în documentația de urbanism să fie menționat explicit că nu sunt admise învelitori metalice, strălucitoare, aluzie la bisericile din Făgăraș sau Ghimbav.