Primăria Brașov a anunțat că a mai fost eliminat încă un urs-problemă din Brașovului. Astfel, în cursul serii de joi, 28 mai, echipa de intervenție a împușcat un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice și vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacționat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezența oamenilor.
Având în vedere că acesta mai fusese semnalat și în zilele anterioare în aceiași zonă și lipsa lui de reacție la prezența omului, a fost luată decizia împușcării, în momentul în care s-au îndeplinit condițiile de siguranță pentru acest lucru.
În această dimineață, un alt urs a fost semnalat în aceeași zonă, urșii fiind animale teritoriale.
„În cursul nopții de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenței ursului într-o singură noapte”, a anunțat Primăria Brașov.
Acesta este al treilea urs – problemă eliminat în această lună din municipiul Brașov.