Investitii

BNR plătește 7,3 milioane pentru a securiza Palatul Czell din Piața Sfatului

Palatul Czell din Piața Sfatului, clădire istorică în care funcționează sucursala BNR Brașov, va intra în reparații urgente după ce degradările fațadei și ale acoperișului au devenit un pericol pentru trecători. Investiția depășește 7 milioane de lei.

Publicat

in

Una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din Brașov, Palatul Czell din Piața Sfatului, va intra în lucrări de reabilitare după ce degradările fațadei și ale acoperișului au ajuns să pună în pericol trecătorii. Imobilul-monument istoric, în care funcționează sucursala locală a Banca Națională a României, urmează să fie reparat în regim de urgență printr-un proiect estimat la 7,3 milioane de lei fără TVA.

Potrivit documentației de licitație, lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ cinci luni și vizează consolidarea și punerea în siguranță a fațadei principale, a pereților laterali și a acoperișului clădirii. Intervențiile sunt considerate urgente după ce expertizele tehnice au identificat fisuri, desprinderi de tencuială și degradări severe ale ornamentelor arhitecturale. Problemele au fost cauzate de infiltrațiile de apă, lipsa lucrărilor de întreținere și deteriorarea sistemului de colectare a apelor pluviale.

Fațada principală va fi refăcută integral, inclusiv elementele decorative și vitrina de la parter. Totodată, tâmplăria existentă va fi înlocuită cu ferestre din lemn stratificat de stejar, iar intrarea principală va primi o nouă ușă realizată din același material.

Acoperișul palatului Czell este puternic deteriorat

Lucrări importante sunt prevăzute și la acoperiș, unde specialiștii au descoperit grinzi afectate de putrezire și infiltrații majore în zona șarpantei. O parte dintre țiglele deteriorate s-au desprins deja în ultimele luni, existând risc de accidente în zona pietonală din centrul vechi.

Starea avansată de degradare a clădirii a generat incidente și la începutul acestui an, când bucăți de tencuială s-au desprins și au căzut în apropierea trecătorilor. În urma incidentului, Poliția Locală Brașov a amendat Banca Națională și a impus măsuri urgente pentru eliminarea pericolului.

Palatul Czell este una dintre clădirile reprezentative ale centrului istoric brașovean și figurează pe lista monumentelor istorice de importanță locală.

Trending

Exit mobile version