Prima Pagina

Peste 44 milioane de lei pentru reabilitarea Corpului B de la Pavilionul Mârzescu din Brașov. Clădirea, în care funcționează Oncologia Spitalului Județean Brașov, nu a mai fost reparată de zeci de ani

Publicat

in

Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu, în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a intrat în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor,. Investiția se ridică la 44,8 milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS).

Conform proiectului, imobilul va fi consolidat, iar spațiile interioare vor fi reabilitate astfel încât să respecte normativele în vigoare. De asemenea, la clădire vor fi realizate și lucrări de eficientizare energetică, prin proiect fiind prevăzută inclusiv montarea de panouri fotovoltaice.

Proiectul mai prevede amenajare a două scări interioare, pentru evacuarea în caz de incendiu, dar și montarea a două lifturi, pentru persoanele cu dizabilități.

Totodată, în exterior va fi amenajată o parcare pentru 9 autoturisme și 2 ambulanțe.

Termenul de implementare a proiectului est de 24 luni, primele 6 luni fiind alocate elaborării documentațiilor tehnice, iar următoarele 18 luni execuţiei lucrărilor. 

Numeroase fisuri în pereți

Conform expertizelor tehnice, clădirea ce urmează a fi reabilitată a fost edificată în anul 1930, iar de atunci nu a fost supusă unor consolidări sau reparaţii capitale. Construcția este pe alocuri deteriorată, fiind identificate numeroase fisuri în pereți, igrasie, ferestre sau uși zidite necorespunzător în timp, astfel cu sunte necesare lucrări de consolidare.

De asemenea, suprafeţele din jurul clădirii necesită reamenajarea parcărilor cât şi amenajarea spațiilor din jurul şi interiorul clădirii. Consumul de energie al cladirii este ridicat din cauza lipsei termoizolatiei și a instalațiilor vechi existente. Configurarea interioară nu mai corespunde standardelor naționale și europene și nu respectă legislația în vigoare. 

Trending

Exit mobile version