Unul dintre consilierii locali brașoveni și-a făcut un obicei în a posta pe rețelele de socializare imagini cu raziile împotriva cerșetoriei. Însă, la nicio astfel de descindere, alesul local nu a vorbit despre una dintre porțile de intrare în oraș: Terminalul RATBV de la Stadionul Municipal. Zona este una importantă pentru imaginea orașului, astfel că are și un „vad” pe măsură, pentru cerșit.
Călătorii din autocare, întâmpinați de persoane care cer un leu
La „Municipal”, pe lângă numeroasele linii ale RATBV interne și metropolitane vin și autocare care circulă pe rute internaționale. Când coboară din autobuz, călătorii sunt întâmpinați de cerșetori, de regulă minori care ar trebui să fie la școală la acele ore.
De exemplu, în această dimineață, călătorii care coborau sau urmau să urce în autocar erau luați la rând de o fetiță de 7 – 8 ani, care cerea câte un leu. Este aceeași fetiță care apare în zonă aproape zilnic, singură sau însoțită de frați mai mici.
Întrebată unde de mama ei, a răspuns cu seninătate: „Ea cerșește la LIDL, eu aici”. Ca și cum aceasta este o strategie banală și bine cunoscută de toată lumea…
Forțele de ordine, scumpe la vedere
De altfel, prezența cerșetorilor la „Municipal” este ceva firesc. Unii sunt copii, alții persoane în vârstă. În plus, la această „poartă de intrare” în oraș își fac veacul oameni fără adăpost, unele în stare de ebrietare sau poate chiar drogate. Cu toate acestea, prezența forțelor de ordine la acest terminal este discretă. Foarte rar trece câte o mașină a Poliției Naționale, iar Poliția Locală Brașov este o prezență ca și inexistentă.
Cât despre eventualele razii ale unor echipe mixte, din care să facă parte forțe de ordine și echipe ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, acestea par a fi de domeniul utopiei.
Poliția locală Brașov se laudă cu amenzi în valoare de 36.400 de lei aplicate cerșetorilor
Poliția Locală Brașov și Primăria municipiului Brașov se laudă, în schimb, cu raziile pe care pe fac în centrul istoric și alte zone centrale din oraș. Chiar în această dimineață, probabil în același timp când fetița de la „Municipal” ne povestea pe un tot atât de firesc despre strategia de cerșit a familiei, Poliția Locală și Primăria municipiului Brașov postau pe rețelele sociale „raportul” muncii asidue din aceste zile, în ceea ce privește fenomenul, plus câteva recomandări pentru public:
„Ați observat și dumneavoastră acele persoane în putere, apte de muncă, ce se folosesc de minori pentru a atrage compasiunea trecătorilor din zonele centrelor comerciale, piețelor sau din centrul orașului. Oferindu-le bani, îi încurajați să încalce legea. În aglomerație, prezența copiilor care însoțesc aceste persoane, pentru care cerșetoria a devenit o adevărată afacere, poate crea situații în care sunt sustrase bunuri personale de la trecători. Vă recomandăm ca, atunci când observați persoane care cerșesc, să contactați urgent Dispeceratul Poliției Locale Brașov la numărul 0268.954 și, în cazul în care acestea sunt împreună cu minori, să apelați și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Brașov la Numărul Unic Național 119.
Urmare a acțiunilor ce au avut loc în acest weekend, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 36.400 lei pentru apelare la mila publicului și pentru ocuparea fără drept a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, fiind totodată ridicate și 6 vehicule parcate ilegal pe aceste locuri”.
Așteptăm cu interes vești despre gradul de încasare a amenzilor… dacă ele vor ajunge vreodată să fie plătite.