Cotidian

Metrom a fost absorbit de Carfil. În urma fuziunii, Județul Brașov va administra parcurile industriale printr-o singură companie

Fuziunea dintre Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc a fost aprobată de Registrul Comerțului, iar Metrom a fost radiată ca societate distinctă. Consiliul Județean Brașov mizează pe reducerea costurilor și pe consolidarea unui pol industrial mai puternic.

Publicat

in

Procesul de fuziune dintre cele două societăți care administrează parcurile industriale aflate în proprietatea Consiliului Județean Brașov a fost finalizat oficial la sfârșitul lunii mai. Începând cu 29 mai 2026, Metrom Industrial Parc SA a fost radiată din Registrul Comerțului, iar activitatea sa a fost preluată integral de Carfil Industrial Parc SA, a anunțat CJ Brașov.

Decizia marchează încheierea unui demers început în primăvara anului trecut, când administrația județeană a decis să unească cele două societăți pe care le deține în totalitate.

Fuziunea a fost aprobată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, iar de acum înainte administrarea celor două platforme industriale va fi realizată printr-o singură companie.

Carfil Industrial Parc SA își păstrează denumirea, dar patrimoniul se extinde prin preluarea activelor Metrom

Carfil Industrial Parc SA își păstrează denumirea, sediul și forma juridică actuală, însă patrimoniul său a fost extins prin preluarea activelor deținute de Metrom. Totodată, angajații societății absorbite au fost transferați către noua structură, în condițiile prevăzute de legislația muncii.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, Consiliului Județean Brașov, analiza care a stat la baza fuziunii s-a desfășurat pe parcursul ultimului an și a vizat atât situația activelor și capacităților de producție, cât și modul în care cele două entități pot funcționa mai eficient sub aceeași administrare. Miza principală a reorganizării este reducerea costurilor administrative și simplificarea procesului de luare a deciziilor. În același timp, administrația județeană urmărește consolidarea poziției Carfil Industrial Parc pe piață și creșterea atractivității pentru investitori.

„Finalizarea procesului de fuziune dintre Carfil și Metrom marchează începutul unei noi etape de dezvoltare și performanță industrială la Braşov. Obiectivele pe care le urmărim în urma implementării acestui proces sunt optimizarea activităţii societăţii de administrare a parcurilor, îmbunătățirea performanțelor economico-financiare, organizaționale, manageriale, dar şi consolidarea unui pol de dezvoltare industrială mai puternic la Braşov. Ca urmare a fuziunii, vom reduce costurile administrative, vom asigura o gestionare eficientă și unitară a patrimoniului județului şi vom eficientiza actul de decizie la nivelul activităţii parcului industrial unificat. De asemenea, ne propunem să consolidăm poziția pe piață a societății Carfil Industrial Parc SA şi să-i creştem puterea de negociere în relaţia cu partenerii şi clienţii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Ambele parcuri industriale au încheiat anul pe profit

Fuziunea pune capăt existenței separate a celor două companii și concentrează administrarea principalelor active industriale ale județului într-o singură entitate, care va gestiona un patrimoniu mai extins și va reprezenta punctul central al strategiei de dezvoltare industrială a administrației județene.

Ambele societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană a încasat dividende de aproape 870.000 de lei.

Trending

Exit mobile version